Home Diverse Stiri Angajat sau freelancer? La Cariera in Ctrl, tinerii au aflat ce li...

În 4-5 noiembrie 2016 a avut loc la Timișoara Carieră în Ctrl: Angajat vs Freelancer, eveniment dedicat comunităţii creativ-digitale, cu recomandări aplicate şi informaţii legale concrete despre tot ceea ce este important şi necesar de cunoscut pentru a avea succes ca freelancer sau ca angajat.

Carieră în Ctrl: Angajat vs Freelancer este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, prin programul “CultIN” și organizat de Asociația Ctrl-D.

La cele două zile de eveniment – conferință și sesiune de workshopuri – au luat parte 400 de participanți din zona de vest a țării, iar cele mai importante concluzii au fost:

  • Conform datelor Gi Group, freelancing-ul începe să dicteze anumite trenduri pe piața locurilor de muncă, companiile având deja tendința să combine serviciile angajaților full-time cu cele ale freelancerilor. Se estimează că până în anul 2020, 40% din populația activă a globului va lucra pe cont propriu.
  • Important este să te analizezi foarte bine şi să îţi dai seama în ce moment te afli ca stabilitate financiară, aşteptări profesionale, motivaţie personală şi apoi să decizi dacă e mai potrivit să devii freelancer sau să te angajezi/să rămâi angajat.” – Andra Ailincăi, Event Strategist la IBM Global Marketing Center.
  • Resursele din online te pot învăţa detaliile tehnice implicate într-un proiect, însă nu te vor învăţa niciodată aspectele organizaţionale și disciplina de lucru. Toate astea le înveţi într-o companie.” – Sorin Bechira, Multimedia Designer (freelancer).
  • Atenția la contractele semnate cu clienții și accentul pe prevenție sunt vitale în freelancing. Un PFA poate răspunde cu întreg patrimoniul personal în cazul unor sancțiuni din partea autorităților fiscale.
  • În ceea ce privește reputația profesională, o greșeală frecventă este concentrarea doar pe comunicare și imagine, în timp ce se ignoră: raportul cu ceilalţi, felul de abordare şi rezolvare a diverselor situaţii problematice. „Brandul personal este ca o bucată de pământ: poate fi cultivat sau poate fi lăsat în paragină.” – Ștefan Liuțe, Co-fondator și Strategy Director la Storience UK.
  • „Poţi să te plafonezi chiar dacă îţi place ceea ce faci. Trebuie să înveţi mai degrabă cum să depăşeşti acest moment, fie că eşti freelancer sau angajat.” – Gabi Lungu, Creative Director și Co-fondator la OkapiStudio.
  • Privind managementul timpului, prioritizarea ne învață că trebuie să tratăm îndeosebi acele activități care trebuie îndeplinite doar de către noi; prioritizăm în funcție de urgență, importanță și semnificația asociată activității. „Avem cu toții 86.400 de secunde în fiecare zi și ține doar de noi ce valoare îi dăm fiecărei secunde.” Ovidiu Stroescu – Senior Consultant la OD&M – a Gi Group company.

Speakerii și trainerii evenimentului sunt profesioniști din industrie, precum şi consultanţi juridici şi financiari: Gabi Lungu (Co-fondator și Creative Director la Okapi Studio), Andra Ailincăi (Event Strategist la IBM Global Marketing Center), Sorin Bechira (freelancer, designer multimedia), Romanița Oprea (freelancer, consultant PR și jurnalist), Andrei Pfeiffer (Code Designer la [e-spres-oh] și organizator tim.js), Georgiana Gligor (Large-scale Application Architect, CTO și Co-fondator Tekkie Consulting), Luiza Simion (Business Unit Manager, Wysera Gi Group company), Szilárd Asztalos, (Co-fondator şi Partener Asztalos & Crişan), Alexandru Crâșneac (expert contabil și consultant fiscal), Alina Solomon (Partener/Head of Outsourcing Department la Moore Stephens KSC & Managing Partner la Bohême délices françaises), Sebastian Niculescu (consultant financiar), Ștefan Liuțe (Co-fondator Storience şi Strategy Director, Storience UK), Ovidiu Stroescu (Senior Consultant, OD&M – a Gi Group company).

Conferința a fost moderată de Claudiu Mihai Teohari (TEO) – comediant la Nimic Nou (Sector 7) și Între showuri.

Fotografii eveniment: conferință 4 noiembrie | workshopuri 5 noiembrie

Studiu: Ce presupune ca timp, bani și satisfacție profesională viaţa de freelancer şi de angajat?

Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări, echipa Ctrl-D a realizat un studiu în rândul actualilor freelanceri, angajați și studenți – din domeniile creativ-digitale, pe un eșantion de 250 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.

Pentru freelanceri, conform celor aflate, cheia motivației profesionale stă în libertatea de care se bucură în această formă de muncă (peste 80% dintre respondenți), în vreme ce mulțumirea angajaților rezidă în stabilitatea financiară (menționată de mai bine de 75% dintre respondenți).  

Datele complete ale studiului sunt disponibile sub formă de infografic, aici.

Sursa infograficului: http://www.carierainctrl.ro/

Angajat sau Freelancer?

[Vezi tot infograficul]

2 comentarii la acest articol
  1. Frate culorile sunt groaznice .Oricât ar fi de interesante informatiile dupa 2 min lacrimam.Mai lucrări la cromatica

  2. E greu sa gasesti un echilibru lucrand ca “freelancer”, dar nu imposibil. Trebuie sa stii sa te “invarti” bine si sa-ti alegi locurile si clientii cu grija. Acum, depinde si de domeniul in care activezi.

Lasă un comentariu