Curs Copywriting
Curs Copywriting
Curs Copywriting
Curs Copywriting
Home Recomandări Stiri Revista „Harap Alb Continua…” implineste doi ani!

harap alb continua nr 13

În urmă cu doi ani, la mijloc de octombrie, „Harap Alb Continuă…” își făcea simțită prezența pe piața românească. De atunci și până acum, a fost singura și prima revistă profesionistă de benzi desenate din România.

În data de 15 octombrie 2014, s-au împlinit doi ani de când revista dedicată lui Harap Alb a văzut lumina tiparului. 

Lansarea numărului 13 „Harap Alb continuă” este dublată de aniversarea a doi ani de aventuri, de proiecte frumoase și multe surprize pe care echipa din spatele revistei le-a oferit în tot acest timp cititorilor de bandǎ desenată. 

În ultimii 2 ani, a crescut alături de cititorii săi, care au format o comunitate de peste 143.000 membri, oameni care cred în acest proiect și îl susțin.

Cu această ocazie trebuie marcat faptul că în ultimii 2 ani echipa revistei „Harap Alb continuă” s-a dezvoltat cu susținerea partenerilor Orange, Zitec, a partenerilor media (AdFel, Eeast European Comic Con, Nijikon, Cavaleria Events, Ad-Hoc, Asociația culturală Promissum) şi nu în ultimul rând cu sprijinul clienților care au văzut în revistă o medie nouă de promovare şi publicitate. 

În ultimii 2 ani, echipa s-a reinventat; a continuat să evolueze, atât ca stil de povestire și desen cât și ca imagine, cunoscutul logo “Harap Alb continuă” transformându-se în mult mai familiarul “HAC!”

Nr 13 al revistei vine cu noi surprize!

Cum numărul aniversar al revistei este 13 și a apărut în luna octombrie când în tradiția populară românească se sărbatorește Ziua morților (Halloween-unul neaoș românesc), redactorii revistei au sfidat superstițiile, lansând de această dată revista pe 13 octombrie, împreună cu 13 premii-surpiză oferite publicului cititor.

Mulțumim tuturor, abonați și clienți deopotrivă, care ați crezut ȋn marca HAC!  Mulțumim pentru susținerea revistei, pentru cuvintele frumoase dar și pentru sugestiile şi solicitările voastre care au făcut ca acest produs de bandă desenată să fie cel mai competitiv din România.

spread_1_hac_no13

spread_2_hac_no13

În ultimii 2 ani a rămas prima și singura revistă profesionistă de benzi desenate din România şi asta se datorează vouă: fanilor, cititorilor, abonaţilor şi partenerilor care au crezut și care cred în continuare în acest proiect.

Revista „Harap Alb continuă” este creată de editura HAC!BD, care pe lângă revistele și albumele HAC! a promovat alte două titluri inedite de bandă desenată, Ioniță Tunsu, un haiduc de București si Zobb, un extraterestru ȋn București.

Ce ne mai pregătește editura

Avem în lucru multe alte proiecte, care suntem siguri că vor veni să acopere un gol pe o piață saturată de benzi desenate americane și care vor satisface nevoile cititorilor de benzi desenate din România.

Harap Alb Continuă! este singura revistă profesionistă de benzi desenate din România, primul număr a fost lansat în octombrie 2012 și apare o data la 2 luni ȋntr-un tiraj de 10.000 de exemplare distribuite ȋn toată țara.

Începând cu data de 13 octombrie, numărul 13 al revistei ”Harap Alb continuă…” este disponibil în aplicația SuperErou acum și pentru dispozitivele Apple, dimpreună cu toate celelalte numere, cât și la chioșcurile de ziare din toată țara, supermarketuri și benzinării sau poate fi comandat de pe site.

Lasă un comentariu