Încă de la începutul lunii noiembrie, când oamenii se pregătesc să întâmpine cum se cuvine sărbătorile, marketerii trebuie să aibă în vedere același lucru, dar din punct de vedere al comunicării.
Chiar dacă perioada sărbătorilor începe odată cu venirea lui Moș Nicolae și continuă apoi cu Crăciunul, pentru oamenii de marketing sezonul de sărbători începe odată cu luna noiembrie, când trebuie să își pregătească armele de promovare și mesajele corespunzătoare întregii perioade noiembrie – decembrie.
De aceea, ți-am pregătit un articol cu o serie de pași strategici pe care trebuie să îi ai în vedere pentru pregătirea unei campanii de marketing de sarbatori.
Cuprins articol
1. Adaptează campania la perioadele de shopping
De obicei, o zi de sărbătoare este precedată de o perioadă mai intensă de cumpărături. Acestea sunt punctele cheie în campania de comunicare deoarece ele dau tonul perioadelor în care comunicarea trebuie să se intensifice.
Aceste sărbători și perioadele lor de cumpărături intense* sunt:
- Black Friday – cu perioada de cumpărare 28, 29, 30 noiembrie;
- Cyber Monday – cu perioada de cumpărare 2 decembrie;
- Moș Nicolae – cu perioada de cumpărare 5, 6 decembrie;
- Crăciun – cu perioada de cumpărare 18 – 24 decembrie;
- Revelion – cu perioada de cumpărare 27 – 31 decembrie.
Odată stabilite toate aceste perioade, trebuie incluse în campania de comunicare pentru ca aceasta să fie construită în jurul lor.
2. Fii cu un pas în fața concurenței
Majoritatea companiilor își concentrează campaniile de comunicare doar în jurul Crăciunului. Este, într-adevăr, cea mai cunoscută sărbătoare, însă dacă efortul tău se materializează doar în acea perioadă, atunci cu ce te vei mai diferenția de concurenții tăi?
Așadar, fii cu un pas în față și începe-ți campania chiar de la finalul lunii noiembrie! Concentrează-te pe consumatorii tăi chiar de la începutul iernii și ei îți vor fi alături pentru o perioadă mai lungă.
Gândește campania pe termen lung și începe-o mai repede decât concurenții tăi; astfel, vei câștiga teren și la nivel de vânzări.
3. Nu îți concentra mesajul doar pe vânzare
În caz că afacerea ta este din domeniul retail, mesajele de comunicare vor fi cu siguranță în direcția creșterii vânzărilor, oferirii unor discount-uri de sărbători sau a unor promoții speciale.
Însă, în cazul afacerilor cu alt specific (de exemplu, agențiile de web design sau firmele de consultanță în afaceri), mesajele de sărbători pot fi concentrate în jurul oferirii unor „cadouri” speciale pentru clienți. De exemplu: template-uri gratuite de newsletter, analiza gratuită a planului de afaceri pe 2014, analiza gratuită a site-ului la nivel de SEO On page sau chiar felicitări de sărbători personalizate.
4. Optimizează-ți conținutul campaniei
Conținutul trebuie adaptat la publicul țintă și la comportamentul de cumpărare al acestuia în perioada sărbătorilor.
După ce s-au stabilit perioadele mai intense de comunicare și mesajele specifice fiecărei perioade, acestea trebuie materializate în design grafic (bannere, afișe, cataloage, broșuri, design de site, newsletter, etc) și text (articole de blog, conținut pentru rețelele de socializare, ebook-uri, etc).
Trebuie ținut cont de faptul că în zilele de sărbătoare, interacțiunea cu consumatorii este mai mică (în special la nivel de online) deoarece aceștia fie sunt plecați, fie își petrec timpul alături de familie și prieteni. De aceea, conținutul de bază (cel care transmite mesajul campaniei) trebuie livrat anterior perioadelor de sărbătoare.
5. Orice ai face, livrează fericire
Se spune că sărbătorile fac oamenii mai fericiți – acestea aduc împreună familiile și prietenii, le oferă ocazia să își dea cadouri, le oferă timp liber pentru relaxare și posibilitatea să plece în concediu în alte localități sau țări.
De aceea, brand-urile ar trebui să facă parte din acești factori – ai fericirii – și să încânte consumatorii în mod special în perioada sărbătorilor. Fie că este vorba de un discount, fie de un cadou special, fie de o promoție, fie de un eveniment dedicat clienților (o petrecere de Crăciun, poate), trebuie să fii alături de clienții tăi și să contribui la această fericire.
Chiar dacă ți-ai atins sau nu obiectivele propuse în urma campaniei tale de sărbători, ai de câștigat. Prin simpla ta prezență în viața acestora, chiar și în momentele pe care ei le dedică relaxării și familiei, oferă-le motive de bucurie și aceștia nu te vor uita și se vor putea reîntoarce și anul următor la produsele sau serviciile tale.
*datele sunt valabile pentru anul 2013