10 campanii romanesti care ne-au atras atentia in 2013

1. Why don’t you come over?

Client: Gândul.info

Agenţie: GMP Group (GMP Advertising, WEBSTYLER și GMP PR) şi Mediafax

picture 1

Why don’t you come over?” este o campanie integrată care a venit ca un răspuns al GMP şi gândul.info la campania britanică menită să stopeze „exodul” de români în Marea Britanie, odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii în ianuarie 2014.

Succesul campaniei s-a datorat unui mix de creativitate, inovaţie, un efort colectiv de advertising şi PR. Conceptul a fost declinat prin print-uri cu mesaje reuşite precum:

„Half of our women look like Kate. The other half, like her sister.”,

„We speak better English than anywhere you’ve been in France”,  

„Charles bought a house here in 2005. And Harry has not been photographed naked once.”

A fost creată o pagină oficială a site-ului unde vizitatorii erau îndemnaţi să caute oportunităţi de joburi în România şi serviciul „a cousy couch” – unde utilizatorii puteau să aleagă un loc unde să stea o perioadă pentru a vedea singuri ce frumuseţi are ţara noastră.

Campania a avut un succes fulminant primind numeroase premii. Menţionăm câteva dintre acestea:  

  • premiul Grand Prix la categoria PR, ediția 2013 a competiției Eurobest,
  • şase dintre cele 43 de premii acordate în cadrul galei ADC*RO Awards 2013, printre care argint la categoria online, aur la PR și argint la Integrated Campaigns,
  • premiul Best Copywriter Creative Director GMP Advertising tot la gala ADC*RO Awards 2013,
  • marele premiu al secţiunii Digital Campaigns la Golden Drum – cel mai important festival de comunicare din Europa centrală şi de sud-est,
  • medalia de aur la AdStars 2013

A fost singura campanie românească care a ajuns pe lista scurtă a nominalizărilor în secţiunea PR Lions.

2. Bucharest not Budapest

Client: ROM

Agenţie: McCann Erickson

picture 2

Campania a fost demarată pe fondul multiplelor confuzii care s-au făcut între cele două capitale europene Bucureştiul respectiv Budapesta. Pe site-ul oficial al campaniei în secţiunea „Gallery of mistakes” se regăsesc câteva dintre cele mai mari greşeli făcute de-a lungul timpului de artişti, demnitari sau suporteri de fotbal care au încurcat capitalele statelor în discuţie.

Ca execuții în offline au fost amplasate bannere pe aeroportul Otopeni cu mesajul campaniei, iar în mediul online de pe site-ul oficial, se pot downloada extensii free de Firefox și Chrome care au incorporat mesajul „do you mean…”, un blog widget prin care bloggeri îşi pot arăta interesul faţă de campanie, coperte de Facebook și un video pe Youtube.

3. Românii au iniţiativă

Client: Vodafone

Agenţie: McCann Erickson

picture 3

Campania Vodafone care îl are în centru pe Gheorghe Danuleţiu zis „Ghiță Ciobanul”, din comuna Jina, judeţul Sibiu a devenit în scurt timp una extrem de populară. Ghiţă foloseşte smartphone-ul şi Internetul mobil pentru a fi în legătură cu cei dragi şi pentru a fi conectat la reţelele sociale.

Pagina sa oficială de Facebook numără nu mai puţin de 500.000 de like-uri. Ghiţă a fost vizitat la stână de vedete precum: Răzvan şi Dani, Cabral dar şi de Victor Ponta. Mai multe despre această campanie într-un articol anterior.

4. Motive să fii la Orange

Client: Orange

Agenţie: Publicis România

Campania de comunicare sub numele „motive să fii la Orange”, a avut drept scop reamintirea clienţilor a avantajelor pe care le au atunci când folosesc produsele şi serviciile inovatoare brand-ului. Conceptul creativ se bazează pe desenele din lumină, cu ajutorul cărora oamenii dau viaţă mai multor poveşti care ilustrează spiritul Orange. Campania a fost susţinută printr-un spot generic, cu mesajul principal „ai multe motive să fii la Orange” şi 9 spoturi care au promovat fiecare câte un serviciu Orange.  Conceptul a fost declinat în toate mediile de comunicare ATL: TV, cinema, print, puncte de vânzare şi a avut declinări speciale în online.

Renumiţi pentru melodiile extrem de bine alese pentru spoturile pe care le execută, Orange a reuşit şi de data aceasta să surprindă plăcut publicul cu melodia celor de la The Killers – Read my mind.

5. Adevărata valoare stă în lucrurile simple

Client: Cosmote

Agenţie: Ogilvy & Mather şi WEBSTYLER

Lucrurile simple sunt cele care contează cel mai mult iar dacă am acorda mai mult timp acestor momente am observa că acestea fac diferenţa în viaţa noastră. Endorsment-erii acestei campanii au fost Oana Pellea, Constantin Lăcătuşu (primul român care a cucerit Everestul) şi Dumitru Prunariu care au împărtăşit publicului mesajul emoţional.

Mesajul “Adevărata valoare stă în lucruri simple” a fost promovat printr-o serie de spoturi TV, machete standard şi neconvenţionale în presă, spoturi radio, OOH, proiecte speciale în staţiile de metrou şi mall-uri, microsite dedicat, web bannere, comunicare în social media şi pe bloguri. Campania a avut un succes impresionant în special în blogosferă, numeroşi bloggeri lăudând iniţiativa brand-ului.

6. Schimbă povestea

Client: BCR

Agenţie: Next Advertising

Aceasta este o campanie surprinzătoare din anul ce abia a trecut pentru un brand care în trecut îşi întreba clienţii „Tu cu cine îţi faci banking?”. Campania “Schimbă povestea” a celor de la BCR a adaptat poveşti şi personaje precum: Făt Frumos, Soacra cu trei nurori, Scufiţa Roşie, Cenuşereasa, punguţa cu doi bani şi Ileana Cosânzeana la lumea modernă. Astfel, Făt Frumos a devenit un om de afaceri modern, cu o mașină scumpă, care nu mai este salvat de săbii sau magie, ci de un nou produs de la BCR.

De asemenea, cucerirea femeii iubite se face extrem de uşor acum în timpurile moderne, este nevoie doar de un credit la bancă. Elementele cele mai interesante ale campaniei sunt date de contrastele dintre vechi şi nou: vocea gravă a  naratorului şi limbajul arhaic comparativ cu plasarea în prezent a personajelor în situaţii pline de umor specific timpurilor noastre.

7. Răzbunarea e dulce

Client: ROM

Agenţie: McCann Erickson

Campania a debutat cu un teasing – un artificiu folosit des de cei de la McCann pentru a promova brand-ul ROM. Personajul central al acestui spot este un speaker care vorbeşte despre invenţiile românilor de-a lungul timpului patentate de oameni din afara plaiurilor mioritice.

Dă exemplul stiloului, al avionului cu reacţie, a rucsacului zburător, a oinei transformat în popularul joc american baseball şi a personajului Dracula. Ulterior, ne-a fost dezvăluit faptul că scopul campaniei a fost de promovarea a noilor biscuiţi-sandviş cu cremă şi caramelele “ROMtoff”.

Interesant la această campanie este marea revendicare a noastră, a românilor. Americanii să recunoască originea românească a baseball-ului: să cânte imnul României înainte de toate meciurile de baseball și să schimbe costumațiile majoretelor cu porturi populare românești! Pe site-ul campaniei există o petiţie online.

8. Chio – noile arome

Client: Chio

Agenţie: Saatchi & Saatchi

Campania a avut drept “ambasadori ai aromelor” pe Krem şi Adrian Ţuţu, foşti participanţi la emisiunea “Românii au talent” şi a debutat la începutul anului 2013. Clipul TV îi prezenta pe artişti într-un street dance battle cu doi poliţişti amatori de şaorma şi aripioare. Spotul este precum “șaorma cu de toate”: are muzică, vedete, decor pe placul target-ului şi umor.

Pe lângă spot, campania a fost promovată şi în mediul online. Mixul TV – Internet – Social Media devine deja o formulă clasică pentru lansarea unui produs la noi. Înainte de spotul TV, brand-ul a avut un clip de teasing timp de o săptămână urmată de un reveal: noile sortimente şaorma şi aripioare picante.

Ulterior, în cea de-a doua parte a anului au mai fost lansate alte două arome: Chio Chips Mititei şi Chio Chips Cheeseburger iar celor doi endorsmenter-i li s-a alăturat şi Delia.

9. Pune anunț pe Mercador și găsești cumpărător

Client: Mercador.ro

Agenţie: The Geeks

Agenţia de publicitate The Geeks a creat pentru Mercador.ro patru spoturi realizate sub forma unor testimoniale. Indivizii prezentau în spot motivele pentru care îşi doreau produsul: unul s-a certat cu prietena şi trebuia să se mute, unul dorea să-şi impresioneze vecina sportivă, unul voia sa devină bărbat adevărat, iar în spotul de mai sus, poate cel mai popular, individul voia sa rivalizeze cu zgomotul făcut de vecini printr-o bormaşină.

Campania a avut un succes uimitor deoarece aceasta nu promova un serviciu prin nişte simpli actori, nişte personaje oarecare ci prezenta tipologii de oameni în care noi toţi ne regăsim şi invoca necesităţi pe care le avem cu toţii.

Campania a avut spoturi TV şi execuţii speciale, split screen-uri sau inserţii grafice, outdoor classic, campanie de drop mail, de direct mailing, clasicele canale de digital, Facebook Ad-uri şi bannere. Noutatea însă a campaniei este Generatorul de Anunţuri– un instrument care, pe de o parte, distrează utilizatorii, şi, pe de cealaltă parte le oferă o utilitate, le fac un anunţ mult mai interesant. Există opţiunea ca după ce ai terminat de generat un video, să pui în aplicaţie un link către un anunţ de pe Mercador la produsul respectiv.

10. Văru’

Client: Tocmai.ro

Agenţie: Lowe&Partners şi GolinHarris

Campania celor de la Tocmai.ro îl are ca personaj central pe Văru’, specialistul “rezolvă-tot”, care îți găsește exact ceea ce ai nevoie la momentul potrivit. Personajul are stil, atitudine, te rezolvă într-un mod profesionist şi îşi propune să rămână memorabil.

“Mi se spune Văru’. De aici mă ocup eu” – așa își face tocmai.ro intrarea în scenă. Campania a fost prezentă la nivel național, prin intermediul spoturilor radio, spoturilor TV, prin OOH, metrou, online, PR și, un element inovator – printr-o activare de Real Time Marketing.

Real Time Marketing – componenta de PR s-a materializat prin episodul cu Liviu Vârciu care a anunţat pe Facebook că urma să fie executat silit şi îşi căuta un domiciliu nou. Personajul Văru’ a intervenit promiţând că va rezolva totul în 24 de h. Ceea ce s-a şi întâmplat, Liviu Vârciu şi-a găsit o nouă locuinţă iar întreg procesul a putut fi vizionat live de public prin serviciul de streaming pe canalul de Youtube al artistului.

Campania a avut un succes formidabil obţinând ceea ce şi-a propus, respectiv păstrarea calităţii de brand top of mind pe piaţa serviciilor de acest tip şi poziţia de lider. Personajul Văru’ a fost preluat în sketch-uri TV, la Cârcotaşi, Andi Moisescu i-a dedicat un segment din emisiune, a creat un buzz nemaiîntâlnit în blogosferă, a devenit “o soluţie” pentru orice situaţie iar oameni obişnuiţi au ajuns să îl citeze.

Văru’ este fără doar şi poate cel mai popular personaj al campaniilor publicitare ale anului 2013.

Resurse folosite în scrierea articolului:

Ioana Ionescu

Ioana Ionescu, în prezent masterand la Sociologia consumului şi marketing din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti. Interesată de tot ceea ce ţine de consumerism, cultura consumului, Social Media, marketing, branding, mediul online, copywriting, advertising, PR. Pe blog scrie articole personale, scrie despre ceea ce o pasionează din domeniul advertising-ului şi al marketing-ului, ia la mişto consumerismul şi prostia promovată de mass media. Promovează proiecte faine şi susţine ideile pe care le consideră reuşite. Detalii pe blogul personal.

Ai un proiect în minte?

Pune-ți ideile în mișcare. Dacă te gândești la un proiect, programează o întâlnire acum.

Let's rock