Mulți marketeri și chiar bloggeri confundă adesea conceptul de comunitate cu cel de audiență, în mediul online. Deseori, termenul „comunitate” este folosit în loc de „audiență”, probabil pe motiv că sună mai bine pentru un business sau pe motiv că dă impresia unei comunicări online eficiente.
Cu riscul ca mulți marketeri să nu îmi dea dreptate, aș vrea să trag un semnal de alarmă pentru acei manageri care au auzit mereu de la oamenii de marketing vorbe precum „vom crea o comunitate în jurul brand-ului dumneavoastră” sau „vom interacționa mai des cu comunitatea de pe Facebook”.
În primul rând, să oferim dicționarului dex.ro ocazia să ne spună definițiile acestor termeni:
COMUNITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Totalitatea celor care trăiesc în același loc și au aceleași obiceiuri, aceleași norme de viață, etc.; colectivitate.
AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează ; atenție, înțelegere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la… = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros.
Acum, răspundeți-vă la următoarea întrebare: care din acești termeni poate fi atribuit publicului căruia vă adresați prin blog și pagina de Facebook? Din punctul meu de vedere, răspunsul este evident.
Cuprins articol
A avea o audiență nu înseamnă a avea o comunitate
Când am pornit Romanian Copywriter, am procedat invers față de orice altă persoană care pornește un blog. De regulă, pornești un blog pentru a crea o comunitate; eu am pornit o comunitate pentru a crea un blog.
În 2012, înainte să lansez blogul Romanian Copywriter, am început să vorbesc cu diferite persoane din mediul online (inițial, persoane cunoscute de mine) și să îi întreb dacă doresc să mi se alăture în crearea unui blog despre publicitate. Am creat un grup de Facebook și un cadru pentru ca acele persoane să se poată cunoaște și să interacționeze, urmând ca apoi să lansez și să promovez blogul, cu articolele pe care noi le-am scris.
După aceea, totul a venit de la sine: persoane noi, interesate să aparțină grupului nostru, au început să se înscrie pe formularul de pe site.
Pe parcurs, am lucrat nu doar la crearea unui conținut pentru blog, ci și la consolidarea unui grup, pentru care am organizat întâlniri pe Skype, discuții aproape zilnice pe Facebook dar și, uneori, întâlniri față în față.
Prin consolidarea comunității, am format un grup de oameni care contribuie, prin conținut și promovarea acestuia, la crearea unei audiențe pentru Romanian Copywriter.
Haideți să generalizăm aceste informații și să presupunem că Romanian Copywriter reprezintă… afacerea ta.
În acest caz, comunitatea este acel grup de oameni pe care îi ai mereu aproape, pe care te poți oricând baza și care se implică în consolidarea și promovarea brand-ului tău. Audiența, pe de altă parte, este formată dintr-o masă mare de persoane care urmăresc activitatea brand-ului tău și, cu diferite ocazii, își exprimă opinia (pe blog, Facebook sau email) față de produsele sau serviciile tale.
Dacă interacționezi cu audiența, acest lucru nu o transformă într-o comunitate. O comunitate trebuie să fie un grup exclusivist (un club, dacă dorești să o numești așa), format din persoanele care îți susțin în mod constant brand-ul și cărora le oferi mai multe beneficii decât unei audiențe.
8 diferențe majore dintre o comunitate și o audiență
#1 Comunitatea nu înseamnă un blog și o pagină de Facebook
Am auzit de nenumărate ori în online cuvintele „Creează-ți o comunitate de fani pe Facebook” sau „Creează o comunitate în jurul blogului tău”. Nimic mai greșit!
A avea cititori pe blog sau a avea fani pe Facebook nu înseamnă că ți-ai creat o comunitate; oricât de des aceștia ar interacționa cu tine. Aceștia nu formează nimic altceva decât o audiență pe care ți-ai format-o în timp.
Audiența te urmărește online și este la curent cu ceea ce faci – prin urmare, te poate părăsi oricând. Comunitatea face mai mult decât să te urmărească – ea te ajută la crearea și promovarea conținutului pentru audiență, astfel făcând parte din echipa ta. Ea nu te va părăsi, cât timp o gestionezi cum trebuie.
#2 Comunitatea știe mai multe despre tine decât audiența
Așa cum spuneam mai devreme, o comunitate trebuie să îți fie ca o echipă de marketing; ea te ajută să îți creezi și să îți promovezi conținutul pentru audiență și, prin urmare, trebuie să fie un grup exclusivist căruia îi oferi mai multe informații despre tine.
Audiența te cunoaște la suprafață, vede doar ceea ce îi permiți să vadă – cu ajutorul blogului, paginii de Facebook sau altor mijloace de promovare online.
#3 Comunitatea are beneficii mai mari decât audiența
Ca orice echipă care îți este alături, comunitatea trebuie să fie recompensată. Nu este suficient ca membrii comunității să fie motivați și să le fii apropiat.
Lor trebuie să le oferi beneficii mai mari, precum produse sau servicii la prețuri mai mici decât promoțiile obișnuite, să organizezi concursuri sau evenimente doar pentru ei, să le oferi cadrul necesar discuțiilor private (grup de Facebook sau forum-uri), sau orice alte beneficii specifice business-ului tău.
#4 Audiența se formează prin comunicare, comunitatea se formează prin acțiune
Așa cum spuneam mai devreme, nu este suficient să comunici cu membrii comunității tale; trebuie să organizezi diferite activități pentru ei și să le oferi ocazia să se cunoască. Fiecare membru trebuie să își simtă apartenența la grup.
Pe de altă parte, audiența nu este formată din membri, ci dintr-o mulțime de oameni mult mai diferiți între ei decât sunt membrii unei comunității. Audiența se creează prin campanii de comunicare, folosind mijloacele de marketing pe care le cunoaștem deja.
#5 Cu audiența este posibil să nu te întâlnești niciodată
Audiența nu este un grup exclusivist, așa cum este comunitatea. Cu ei trebuie să comunici constant (fie online și offline), însă este un public prea numeros ca să te poți întâlni cu toți.
Comunitatea trebuie să fie un grup de oameni suficient de mare încât să îl poți gestiona și să te poți întâlni cu ei. Cu cât reușești mai mult să îi ridici din fața calculatoarelor sau televizoarelor și să îi aduci față în față, cu atât ai șansa să creezi o relație apropiată cu ei și să îi ții aproape.
#6 Comunitatea are nevoie un Community Manager; audiența, de un Social Media Manager
Ca orice grup care presupune o interacțiune aparte și, mai ales, o activitate, comunitatea are nevoie de un Community Manager, ale cărui atribuții sunt strict legate de consolidarea și gestionarea ei.
Audiența, chiar dacă este mult mai numeroasă, este suficient să aibă un Social Media Manager sau o echipă formată dintr-un Online Marketing Manager și un om de PR care să întrețină o bună comunicare și interacțiune cu ei.
#7 Audiența va crește prin promovare; comunitatea va crește prin recrutare
Cu cât campaniile tale de comunicare sunt mai eficiente, cu atât îți crești audiența și numărul de clienți. Însă, pentru comunitate nu funcționează aceleași campanii de comunicare. Creșterea unei comunități este o activitate care ține mai mult de resursele umane decât de comunicare.
Noii membri ai unei comunități trebuie recrutați și trecuți printr-un proces de selecție, în funcție de motivația, implicarea și interesul lor.
#8 Audiența îți va recepționa campaniile; comunitatea îți va crea campaniile
Așa cum am spus mai devreme, campaniile de comunicare sunt menite să fie recepționate de audiență și au un anumit efect, precum convertirea acestora în clienți.
Comunitatea, ca orice echipă de marketing, te poate ajuta în crearea conținutului pentru mijloacele de comunicare pe care le folosești – în special pentru blog și Facebook, aceștia devenind adevărați endorseri ai brand-ului tău. Cu cât ai în comunitate mai mulți oameni care sunt bloggeri sau jurnaliști, cu atât ești mai avantajat.
Comunitatea, strategia de marketing a viitorului?
Cea mai importantă lecție pe care ne-o oferă inbound marketing-ul este faptul că publicul larg nu este interesat să îi povestești despre afacerea ta, ci e interesat să îi povestești despre cum poate afacerea ta să îi ofere soluții la problemele pe care le are.
Publicul tău este ca un prieten pe interes: îți este alături atât timp cât îl poți ajuta.
De aceea, prin crearea unei comunități și obținerea unor aliați din rândul publicului tău vei avea mult mai multe de câștigat. Aliații tăi din comunitate îți devin prieteni de nădejde care contribuie la consolidarea și promovarea brand-ului tău pe piață, astfel aducându-ți mai mulți clienți și mai multă stimă din partea audienței.
Strategia de creare a unei comunități se poate aplica pentru (aproape) orice business. Cel mai important lucru este ca o comunitate să fie mereu un grup exclusivist, care nu este deschis oricui. Exclusivitatea aduce cu sine calitate, ceea ce asigură, într-o proporție mai mare, succesul.
Sper că am reușit să clarific diferența dintre crearea unei comunități și crearea unei audiențe online. Vă rog ca de acum înainte să nu vă lăsați păcăliți de articolele care vorbesc despre crearea unei comunități online, când ele de fapt se referă de fapt la o audiență. Să creezi o comunitate este mult mai dificil, iar mijloacele și efortul sunt diferite.
Voi vorbi despre crearea unei comunități într-un articol viitor. Până atunci, îți ofer ca sursă de inspirație cel mai complet material despre crearea unei comunități online pe care l-am găsit, pe blogul FeverBee: How to Build an Online Community: The Ultimate List of Resources (2013)