Designing your life este, mai presus de toate, o carte despre tine. Ea nu oferă o rețetă pentru un design perfect al vieții tale, ci oferă un start. Felul în care o citești și interpretezi datele prezentate de autorii săi, Bill Burnett și Dave Evans, va determina felul în care te vei putea folosi de aceste date pentru a le aplica în propria-ți viață.
Autorii sunt licențiați în inginerie și iubitori de probleme. Ei cred că toate inovațiile și invențiile au apărut din dorința de a rezolva o problemă dar, dacă în inginerie există obiective concrete, în viață tocmai acestea sunt cele care creează problema.
„Viața ta nu poate fi perfect planificată, nu există o singură soluție pentru viața ta și asta e ceva bun”
Societatea, prietenii, profesorii, dar și experiențele noastre personale, toate construiesc un context pentru noi, context în care ne vom dezvolta și vom crește. Din păcate, însă, de multe ori acest context ne formează niște prejudecăți, după care credem că trebuie să ne trăim viețile. De la aceste prejudecăți pornesc autorii pentru a ne arăta ce piedici ne punem singuri în obținerea fericirii: convingerile disfuncționale.
Conceptul de convingere disfuncțională, pe care ni-l prezintă Bill Burnett și Dave Evans, ne pune serios pe gânduri: el se referă la acele mituri pe care le avem cu toții, legate de un subiect. Spre exemplu, mitul conform căruia specializarea universitară îți determină cariera. Adevărul, spun statisticile, este că, în America, doar 27% dintre absolvenții de facultate ajung să lucreze în domeniul în care și-au făcut studiile de specialitate.
Această convingere disfuncțională, bazată pe mitul specializării universitare, ne face rău din mai multe motive. În primul rând, ne creează anxietăți încă de pe băncile facultății – ne face să ne gândim serios că, dacă nu ne place facultatea pe care am ales-o, nu vom avea niciodată o carieră strălucită.
În al doilea rând, ea ne blochează într-un loc de muncă ce nu ni se potrivește – doar pentru că ne imaginăm că acela e viitorul pe care trebuie să-l avem, după ce am obținut o specializare. În al treilea rând, ne face să ne gândim că nu putem excela într-un domeniu dacă nu avem studii de specialitate – și ne ține la adăpost de ele, pentru că ne imaginăm că e prea târziu pentru noi să le facem.
Acesta este doar unul dintre exemplele pe care autorii le prezintă în carte, însă este unul în care cu toții ne regăsim.
„Viața ta nu este un obiectiv, este o experiență; distracția vine din proiectarea și savurarea experienței”
Cartea lui Burnett și Evans ne vorbește despre pasiune – conform acesteia, 80% dintre oamenii de toate vârstele nu știu efectiv ce anume îi pasionează. Acest lucru, spun ei, se întâmplă deoarece ne e teamă de experiențe. Cercetările demonstrează că, pentru cei mai mulți dintre noi, pasiunea vine după ce încercăm ceva, observăm că ne place și că suntem buni. Așadar, această carte te ajută să schimbi paradigma: pasiunea devine un rezultat, nu o cauză a proiectării unei vieți fericite.
„Există multe versiuni posibile ale tale și toate sunt corecte”
Atunci când te eliberezi de convingerile disfuncționale, practic începi să gândești în afara paradigmei – în afara cutiei. Dobândești abilitatea de a genera idei noi pentru proiectarea vieții tale și începi să iei în calcul toate lucrurile pe care înainte le considerai imposibile. Scapi de povara obținerii acelui rezultat pe care îl considerai corect și îți dai seama că nu există o singură variantă corectă.
„Oamenii au nevoie de un proces – un proces de proiectare – pentru a-și da seama ce-și doresc, cine vor să devină și cum să-și creeze o viață pe care să o iubească”
În acest proces de proiectare, spun autorii, vei avea nevoie de o echipă de design. Echipa trebuie să fie formată din niște oameni care au citit cartea și au dobândit aceeași viziune ca și tine, deși sunt din medii diferite. Tocmai această diversitate în echipă îți va da mai multe perspective asupra vieții și vei fi mai creativ atunci când îți formezi o idee despre cum ți-ai dori să fie viața ta.
„Nu voi ști întotdeauna încotro mă îndrept, dar pot ști întotdeauna dacă merg în direcția potrivită”
Crezi că te cunoști cel mai bine și știi să-ți identifici problemele? Ei bine, autorii îți vor da peste cap această credință și te vor învăța câteva lucruri despre găsirea adevăratei probleme. Ei sunt de părere că orice problemă poate fi rezolvată, atât timp cât este bine identificată – „nu rezolvi o problemă de căsnicie la birou sau o problemă de serviciu printr-o nouă dietă”, spun ei.
Oricât de mult ne-am dori să putem umple anumite goluri din viață prin alte acțiuni pe care le facem, acest lucru nu se va întâmpla. Iar această carte vine doar să te pregătească să reziști atunci când îți pui oglinda în față și să accepți că, pentru a avea o viață fericită, trebuie să schimbi niște lucruri pe care nu ți-ai fi dorit niciodată să le schimbi.
„Dacă vei începe să gândești ca un designer, vei recunoaște adevărul că viața nu se termină niciodată”
Designing your life este cartea care te va pune pe gânduri, care te va face să te îndoiești și să-ți recunoști problemele și, din fericire, este cartea care va sădi dorința de acțiune în sufletul tău. Iar autorii îți vor fi alături pe tot parcursul proiectării pe care urmează să o faci.
Bill Burnett și Dave Evans, autorii Designing your life și ai cursului de Life Design de la Stanford, promit că această carte va fi, pentru tine, ca un manual pentru dezvoltare personală. Asta dacă vei ști să citești printre rânduri.
„Te vom ajuta să înțelegi cum arată pentru tine o viață bine proiectată. Studenții și clienții noștri ne spun că este distractivă. Ne mai spun că este plină de surprize. Te asigurăm că vor fi momente când te vom scoate din zona ta de confort. Îți vom cere să faci lucruri care ți se pot părea împotriva firii sau, în orice caz, diferite de ceea ce ai învățat în trecut”.