Deadline-ul stimulează creativitatea și te forțează să duci lucrurile la bun sfârșit. Unele deadline-uri sunt rezonabile, altele aproape imposibile…
Iar unele sunt de-a dreptul imposibile.
Și totuși…
***
Cuprins articol
Cu 26 de ore în urmă
Ajung la birou. 9:03.
Îmi arunc ghiozdanul pe un scaun, deschid iMac-ul și merg în bucătărie să fac cafea.
Îi salut din mers pe colegi și dispar pentru câteva minute în lumea aromată a _________ (aici completați brandul vostru preferat de cafea, eu beau ce am la îndemână și nu întotdeauna cu plăcere).
Tradiția cu cafeaua de dimineață e doar un obicei pe care l-am deprins datorită deprivării constante de somn. În plus, e doar un alt mod de a amâna verificarea e-mailurilor.
Mă întorc la birou, mă așez, îmi pun metodic cafeaua la îndemână în partea stângă – mâna dreaptă deja îmi este pe mouse și deschid paginile care mă vor însoți pe tot parcursul zilei: Facebook, Twitter, Tumblr, Pinterest, Youtube și în cele din urmă e-mailul.
9:25. Am inhalat doza de social media de dimineață, muzica se prelinge în căști lin, în spatele meu, dincolo de geam, lumea aleargă, soarele strălucește. E dimineață. Și dimineața e bună.
Pulsul îmi e regulat. Râd. Râd cum nu am mai râs de mult. Agenția noastră are o echipă proprie de stand-up comedy: webdesigner-ul și unul din graficieni. Împreună, suntem de tot râsul, dar de cele mai multe ori ne descurcăm. Nu poți funcționa într-o agenție fără puțină comedie și o doză de auto-ironie.
10:23. Vine brieful. Clientul: Adidas*; campanie locală de promovare a noului magazin și a colecției primăvară-vară. Bugetul: suficient să mergem toată echipa în concediu pentru șase luni. Deadline: prezentarea la client are loc mâine la ora 11. Toți rămânem cu gura căscată.
– Succes băieți, spune unul din designeri.
Știe că e aproape imposibil să terminăm până mâine.
– Pentru a nu bloca proiectele în curs încercați să terminați ce aveți de făcut până la pauză. După pauza de masă ne întâlnim în sala de ședințe, spune directorul de creație.
Toată lumea se pune pe treabă. O mână pe umărul meu îmi spune, nu fără puțin sarcasm, că prezentarea de mâine se bazează în proporție de 99% pe sclipirea mea creativă, pe geniul meu intrinsec, pe capacitatea mea de a transforma piatra seacă în suc de portocale sau apă plată – după preferințe.
Nu trebuie să privesc în sus să știu cui îi aparține mâna. Totuși o fac. Directorul de creație îmi zâmbește:
– Ne bazăm pe tine. Până la pauza de masă ar trebui să ai ceva idei pregătite.
Tonul lui are ceva amenințător:
– Eu trebuie să plec la o întâlnire.
Ne salută și iese.
Umerii mei coboară sub presiunea deadline-ului și a proiectului. Brusc, cafeaua de dimineață nu mi se mai pare o idee atât de bună, stomacul se răzvrătește. În mod paradoxal, merg și îmi mai fac o cafea.
”Să-i dăm drumul”, îmi spun și mă arunc în valurile de informații și idei creative de pe internet. Înot printre campanii și concepte, mă înec printre cuvinte. Însă, ideile mari, ideile bune, ideile simple și relevante s-au dat la fund.
Presiunea deadline-ului crește, la fel și frustrarea mea, la fel și pulsul meu.
Cu 12 ore în urmă
Inima îmi aleargă într-un ritm susținut.
E trecut de ora 11. Sunt încă la birou împreună cu directorul de creație și unul din designeri.
Încă nu avem nimic. Simt că mintea îmi stă în loc în timp ce inima se dă cu capul de pereții cutiei toracice.
De dimineață și până acum am trecut prin 7 variante vizuale și 137 de propuneri la nivel de idei. Unele creative, altele depresive, unele incredibil de stupide, altele inventive, dar irelevante. Zeci de idei stau mâzgălite pe hârtii împrăștiate pe masă, printre resturi de pizza, șervețele, pete de Pepsi și cafea, pixuri, două mouse-uri, o minge de tenis, un Big Ben în miniatură, ultima colecție de ad-uri din Epica îndoită și șifonată.
Îi privesc pe colegii mei: arată hăituiți, nemâncați, distruși – publicitatea are acest efect asupra ta uneori. Unul stă întins pe canapea și privește tavanul cu ochii goi, celălalt privește cu disperare monitorul sperând că ideea genială îi va sări la gât din ecran.
Nu îndrăznesc să-mi privesc reflexia în geam.
12:46. În jurul nostru este haos. Un haos total.
Inima începe să-mi bată aritmic. Prea multă cafea. E liniște. Afară e întuneric. Afară e ceață. Afară poate fi o invazie extraterestră, OZN-uri ar putea ateriza chiar în fața geamului meu și tot nu le-aș fi observat, deoarece, în clipa aceasta, timidă, ideea pe care o căutam începe să tușească ușor, undeva în spatele minții mele încercând să-mi atragă atenția.
Mai tușește de două ori, ridică o mână și o zăresc. O prind și nu-i mai dau drumul. Dacă aș fi fost în cadă, probabil aș fi ieșit gol în stradă strigând Evrika. Dar pentru că sunt în agenție, îi trezesc din letargie și depresie pe colegii mei. Le spun ideea. Aștept. Apoi fețele lor se luminează.
Avem ceva suficient de bun și de creativ încât să-i impresioneze pe cei de la Adidas și să câștigăm contul. Cel puțin așa îmi place să cred..
Pentru o clipă oboseala se disipă, inima îmi revine la loc. Clipa trece și îmi amintesc că prezentarea e doar peste câteva ore.
Viteză. E momentul să ne mișcăm cu talent.
Cu 1 oră în urmă
Prezentarea e aproape gata. Suntem nedormiți și ușor irascibili.
Toată noaptea ne-am certat, ne-am contrazis, am strigat unul la altul, apoi am râs, am schițat variante, am șters, am finisat headline-uri peste headline-uri.
Am muncit. Am supraviețuit, iar acum graficianul ajustează ultimele detalii. Vizualul este o explozie de culoare și acțiune, combinată cu un headline memorabil. Campania are trei componente: outdoor, DM (direct marketing) și online. Arată grozav.
Însă, pentru mine, e momentul îndoielilor.
”E bună strategia? E bun conceptul propus? Va avea efectul dorit? E ceva bun din tot ce am gândit? Merită toate orele pierdute? Să mai beau o cafea?”
Îmi pun toate aceste întrebări în timp ce duc cana cu cafea la gură. Realizez că beau prea multă cafea, dar deadline-ul își cască gura, e gata să ne înghită și trebuie să mai rezist măcar o oră.
10:59. Cafeaua, sucurile și fursecurile pentru clienți sunt pregătite. Videoproiectorul este pornit, iar powerpoint-ul este gata. Îmi repet argumentele în minte. Aproape am scăpat.
Acum
11:35. Inima îmi stă să explodeze. Cred că fac un infarct. În mintea mea nu se aude decât țiuitul acela continuu care însoțește stopul cardiac. Linia pulsului meu e moartă.
Clientul e de cealaltă parte a mesei. Dă aprobator din cap. Undeva deasupra mea, pe perete, e proiectată prezentarea. Totul e bine. Mă străduiesc să ascund un căscat. De aici e floare la ureche. Deja mă văd într-un hamac pe o plajă tropicală. Visez. Îmi torn un pahar cu apă, doar ca să fac ceva și să nu adorm.
Discuția alunecă pe un teren general. Îmi permit să mă relaxez.
Mă felicit. Am supraviețuit. Am respectat deadline-ul.
***
V-ați întrebat de ce deadline-ului îi spune deadline?
Pentru că atunci când nu este respectat, ceva sau cineva moare: bonusul tău, contractul cu clientul, salariul tău, poziția ta în companie, imaginea agenției.
*Am schimbat numele companiei din motive de confidențialitate. În plus, am dreptul să visez la un astfel de cont, nu?
