„Aceasta este cea mai fericită poveste din câte ați citit. Este istoria a două vieți împlinite și minunate. Viețile a doi oameni care au avut cariere captivante, câștigând respectul prietenilor și aducând contribuții semnificative comunității, țării și lumii în care au trăit.”
Așa își începe David Brooks, senior editor la The Weekly Standard, noua sa carte, „Animalul Social”. Te-ai întrebat vreodată care este, de fapt, natura umană și de ce este ea influențată cel mai mult? Mediul în care trăim, educația provenită din partea părinților, colectivul de la școală, de la locul de muncă, informațiile pe care le auzim în fiecare zi, toate sunt menite să ne influențeze percepția asupra lumii și asupra noastră, obligându-ne să ne comparăm întotdeauna cu exemplele pe care le vedem în jurul nostru și să ne închipuim că tot ce ne lipsește este fix ceea ce au în plus ceilalți față de noi.
Dacă ești curios să cunoști mai multe despre natura umană și factorii care ne definesc comportamentul din fiecare zi, pentru tot restul vieții noastre, atunci această carte este pentru tine. „Animalul Social” ne oferă o perspectivă tip „big brother” asupra a două personaje obișnuite, Harold și Erica, care ajung să se căsătorească și să trăiască o viață obișnuită împreună. Spun „obișnuită” pentru că niciunul din cele două personaje nu este un exemplu uman ieșit din comun; Harold și Erica merg amândoi la școli bune, trec fiecare prin câteva job-uri mai mult sau mai puțin burgheze: angajat al unui muzeu, consultant liber-profesionist, angajat al departamentului de marketing într-o multinațională, până în momentul în care Erica ajunge să conducă o companie de cablu TV și internet, iar Harold un gânditor asemenea autorului David Brooks, care îi împărtășește teoriile.
Un studiu complex îmbrăcat în poveste
„Animalul Social” este o narațiune ușoară, întinsă pe parcursul a aproape 500 de pagini, scrisă ca un roman realist despre viața de zi cu zi și construirea unei istorii personale a omului, de la naștere până la moarte.
Cartea ne prezintă, de fapt, un studiu complex despre natura umană și inconștientul nostru, locul în care se iau majoritatea deciziilor. Pe parcursul lecturii întâlnim studii despre psihologie, sociologie, economie, literatură și neuroștiințe, care ne clarifică în mod argumentat de ce acționăm într-un anume mod în diferite situații.
Așa cum spune subtitlul acestui studiu, dezbaterea despre om ca animal social ne evidențiază „resursele ascunse care arată ce înseamnă cu adevărat să iubești, să ai caracter și să te bucuri de o viață împlinită”.
Într-adevăr, personajele pe care noi le urmărim, Harold și Erica, reprezintă două persoane ambițioase care fac tot ce le stă în putință să fie fericiți și să aibă o viață împlinită.
Totuși, să nu uităm că „Animalul Social” nu este un roman. Pe parcursul lecturii, uneori vom fi tentați să credem astfel, dat fiind apariția altor personaje în viața lui Harold și a Ericăi și povestirea evenimentelor prin care aceștia trec. Ce diferențiază această carte de un roman literar este amprenta personală și subiectivă a eului narativ, precum și sentimentele, suspansul sau emoția lecturii, aspecte care lipsesc.
Dacă „Animalul Social” ar fi ecranizat, acesta ar fi un documentar foarte bun, având caracteristicile unui film artistic, însă cu scene statice, caracteristice unei piese de teatru și explicații de specialitate, relatate pe fundal într-un limbaj simplu de un narator specializat.
Cui îi recomand această carte?
În primul rând, tuturor care vor să descopere mai bine natura umană și să înțeleagă care sunt cauzele pentru sentimentele și deciziile noastre. Cred că această lectură s-ar potrivi foarte bine psihologilor, sociologilor, antropologilor și, nu în ultimul rând, marketerilor și publicitarilor, pentru că ei trebuie să își cunoască foarte bine publicul înainte să gândească mesajele și campaniile de comunicare.