Câţi dintre noi, cei care punem pe hârtie cuvinte, nu s-au aflat în situaţia de a scrie ca pentru sine un text, în condiţiile în care textul trebuia să fie adresat mai mult clientului? Probabil mai toţi au făcut aşa la început, şi tocmai din această cauză uneori greşeala e de lăudat, dacă mai şi învăţăm din ea.
Cuprins articol
Cum putem totuşi evita să nu scriem un text ca şi cum l-am scrie pentru noi?
Din punctul meu de vedere nu este atât de greu. Înainte de a da răspunsul, îmi doresc să spun doar atât: e adevărat, chiar foarte adevărat că fiecare dintre noi vine cu un bagaj de cunoştinţe, tradiţii şi cu o bază educaţională, toate acestea având rădăcini într-un mediu în care am crescut sau activat şi care ne pot influienţa serios parcursul vieţii.
Cu toate acestea şi acum voi intra în răspuns, aceste informaţii ale AND-ului nostru ne pot fi de folos în măsura în care informaţiile noastre sunt pe aceiaşi undă cu ceea ce trebuie scris pentru un public ţintă.
În cazul în care informaţiile noastre nu se intersectează cu felul de a fi al publicului ţintă, este necasar şi obligatoriu să ne delimităm de ceea ce credem noi din auzite si să ne punem cu “burta pe carte” pentru a ne documenta. Făcând aşa vom înţelege mai bine grupul ţintă, caracteristicile şi nevoile lui şi vom şti ce să-i comunicăm şi mai ales ce să-i dăm.
Şi prin a ne pune cu “burta pe carte” nu înţeleg doar partea de pregătire teoretică, ci şi pregătirea practică, prin aceasta înţelegând nu doar munca prestată la un job anume, ci pregătirea din afara spaţiului în care activăm profesional: cercetarea pe teren, încercarea în practică a anumitor servicii, produse sau cunoasterea unor comunităţi de oameni. Doar aşa vom ajunge să înţelegem despre ce scriem.
Avem multe exemple în jur, în care diferiţi comunicatori au greşit punând pe foaie un discurs făcut ca pentru pentru ei, nu pentru auditoriu.
Foarte puţini comunicatori din rândul lor pot înţelege publicul căruia i se adresează şi de obicei aceştia sunt cei care pot cobori de pe piedestalul unde au fost puşi, sunt cei care reuşesc să vadă lumea mai universal, nu doar prin “ochelari de cal”.
Credem în ceea ce scriem!
E bine mai înainte de a scrie ceva, indiferent că e simplu sau complex să punem pe foaie ce credem noi că trebuie scris. Apoi să definim clar publicul ţintă şi produsele/serviciile care vrem sa le oferim. Dacă undeva în ceea ce am scris ceva lipseste, atunci căutaţi să vă documentaţi cât mai exact, în teorie, în practică şi vă asigur că mintea va găsi răspunsurile de care aveţi nevoie pentrua fi cât mai creativi.
Pe lângă acestea, dacă aveţi posibilitatea şi dacă doriţi (si vă recomand această practică), lucrati în echipă, întrebaţi mai multe persoane despre problema care vă frământă, despre ce vreţi să faceţi si mai ales să obţineţi. Întrebaţi pe oricine, de la specialist în marketing, la contabil, până la omul responsabil de ordine.
O să fiţi plăcut suprinşi de răspunsurile date: acolo unde sunt doi puterea crește iar unde sunt trei… în fine, ştiti prea bine ce vreau să spun!