Iată-ne ajunși la finalul anului 2017. Este deja al V-lea an de existență al blogului și comunității noastre și primul an din istoria agenției Romanian Copywriter.
Pentru noi, a fost un an plin, cu multe ore petrecute la birou, cuvinte scrise și cafele consumate. În același timp, a fost un an al schimbărilor, pe care îl putem numi foarte simplu – „un nou început”.
În 2017, ne-am crescut exponențial volumul de activitate și suntem în prezent o echipă de 3 specialiști în content writing și copywriting, pregătiți să facem față provocărilor din noul an.
2017 – începutul unei noi aventuri
Deși ideea proiectului Romanian Copywriter are deja 5 ani vechime, anul acesta s-a reinventat. Încă din luna ianuarie, am lucrat la un nou design al website-ului, punând în aplicare ideea pe care am avut-o în urmă cu mulți ani de zile.
În primăvara anului 2017 am pus bazele agenției Romanian Copywriter, atât din punct de vedere legal, cât și al planului de afaceri și serviciilor oferite. Din acel moment, totul s-a schimbat. Am încetat multe parteneriate pe care le aveam deja stabilite dar nu mai corespundeau cu direcția înspre care mă îndreptam și am început altele noi.
Totuși, nu puteam face față tuturor provocărilor – fiind, la acel moment, singurul om din agenție.
De atunci, Romanian Copywriter s-a transformat, treptat, dintr-o comunitate și un blog colectiv într-o agenție de creație de conținut. În vara anului 2017, am lansat noul website Romanian Copywriter, cu ajutorul lui Iulian Grigorescu de la klientup.ro.
Începând cu luna septembrie, am pus bazele unei echipe. Am început să lucrez împreună cu Cristina Tudose, prima angajată în cadrul Romanian Copywriter și unul din cei mai buni content writeri pe care îi cunosc. La scurt timp după aceea, s-a alăturat echipei și Teodora Spătaru, aducând cu ea multă energie, bună dispoziție în fiecare zi dar și cuvinte atent alese pentru clienții noștri.
Așadar, în momentul de față, suntem o echipă de 3 specialiști în content writing și copywriting, care scriu, în medie, 5000 de cuvinte pe zi pentru aproximativ 30 de clienți lunar.
De asemenea, prin intermediul colaborărilor cu agențiile The Pharmacy și Creative Business Management, anul acesta am susținut 16 cursuri de Copywriting, Content Writing și Email Marketing la București și Cluj-Napoca.
Acum, la final de an, suntem pe cale să ne mărim din nou echipa, însă vom anunța mai multe detalii la momentul potrivit. 🙂
2018 – călătoria continuă
Dacă 2017 a fost un an al schimbărilor, ne propunem ca anul care abia începe să fie unul al stabilității. Călătoria noastră va continua, la fel și toate colaborările frumoase pe care le-am început anul acesta.
De aceea, pe această cale, aș dori să le mulțumim partenerilor noștri de la: The Pharmacy, Laboratorul de Online, Creative Business Management, KlientUp, Editura Publica, ServHost, NetSiter, Sendmachine, Atelierul de Traduceri și Ghid Local pentru susținere și rezultatele obținute în acest an.
Mă bucur să observ că mediul online din România se maturizează și că managerii au început să conștientizeze importanța conținutului original, de calitate. Dacă, până în prezent, scrierea de conținut însemna, pentru mulți, o activitate „de timp liber” pe care o putea realiza orice angajat dintr-o firmă, acum lucrurile s-au schimbat.
Nu doar Google ci și cititorii filtrează conținutul pe care îl afișează în browserele lor. De aceea, aportul pe care îl poate aduce un content writer priceput unui website a crescut foarte mult în ultima perioadă. Când vine vorba de realizarea campaniilor care cresc vizibilitatea unei afaceri, fără un copywriter iscusit, șansele de reușită sunt mici, indiferent de bugetul folosit.
De aceea, rolul nostru în 2018 va fi să sprijinim și mai multe companii românești atât în campaniile lor de promovare cât și în creșterea ratei de conversie, prin intermediul conținutului.
După cum am stabilit anul acesta, „noi nu doar scriem conținut, noi livrăm rezultate”, așa vom continua și în anul următor.
Vă dorim tuturor sărbători fericite alături de cei dragi și, mai ales, un an nou prosper care să vă aducă rezultatele dorite!
La mulți ani!