Pauza De Reclame ~ Burberry Kisses by Google

Burberry și Google fac echipă bună și lansează împreună proiectul digital Burberry Kisses. Cele două companii creează o experiență online, interactivă, care îți oferă ocazia de a trimite mesaje sigilate cu propriul sărut persoanelor dragi, oriunde în lume.

Experiența constă în a-ți fotografia buzele țuguiate pe site-ul casei de modă și apoi a introduce datele acelei persoane speciale care dorești să primească mesajul tău. Îți vei vedea scrisoarea călătorind veselă spre destinație. Aplicația îți dă posibilitatea de a împărtăși evenimentul pe canalele de social media și, în special, de a urmări în timp real toți pupicii trimiși dintr-o parte în alta a lumii.

Proiectul face parte dintr-o serie de experimente sub titulatura de Art, Copy & Code.

În anii ’60 publicitatea a trecut printr-o revoluție creativă, punând în echipă Art Directorii cu Copywriterii. Fondatorii Art, Copy & Code susțin că ne aflăm din nou în mijlocul unei revoluții creative, dar de această dată este una tehnologică. Ingredientul proaspăt adăugat mix-ului este „Code” (codul din programare), folosit cu scopul de a transpune evenimente de zi cu zi în digital.

Proiectul Burberry Kisses a fost realizat de agenția americană Grow.

Pentru mai multe articole și reclame din această categorie, folosiți cu încredere hashtag-ul #pauzaDeReclame pe Facebook sau Twitter.

Lăcră Timofciuc

Lăcrămioara este membru în comunitatea Romanian Copywriter și marketing manager la Careers in White.

Ai un proiect în minte?

Pune-ți ideile în mișcare. Dacă te gândești la un proiect, programează o întâlnire acum.

Let's rock