Cum se promoveaza brandurile turistice

Când vine vorba de vacanță, se încing spiritele. Unii își amintesc cu nostalgie despre concediul care tocmai a luat sfârșit, alții se visează la bordul avionului, preferabil cu telefonul închis. Dacă muncești la birou, știi despre ce vorbesc. 🙂

Marketingul turistic, între timp, nu stă pe loc. Turismul aduce venit și cei care vor să câștige își pregătesc din timp campaniile de promovare. Bineînțeles, mai sunt și dintre cei care mizează pe recomadări și reputație, dar în lumina evenimentelor mai puțin plăcute care bântuie o bună parte a Europei și Asiei, turiștii devin din ce în ce mai pretențioși.

Alegi ţara sau brandul?

La o primă privire, să te poziționezi pe piața turistică modernă e o sarcină la fel de dificilă ca și selectarea destinației de vacanță. Imaginile pitorești se aseamănă între ele și, fiind în ipostaza turistului, nu prea ştii să deosebești o insulă de alta.

De facto, singura diferenţă e de ordin geografic, pentru că toţi furnizorii serviciilor turistice promit aceleaşi beneficii, fără a miza pe un aspect anume. Şi atunci, cum ieşi în evidenţă?

comparatie

În cartea sa „Poziționarea. Lupta pentru un loc în mintea ta”, Al Ries invocă exemplul companiei aeriene Sabena care, mulţi ani la rând (începând cu 1923), efectua zboruri doar în Bruxelles, Belgia.

Pentru a atrage mai mulți călători, Sabena trebuia „să aibă drept scop poziționarea țării, nu a liniei aeriene”. Acest lucru, după părerea autorului, poate fi ușor atins în baza asocierilor ce se nasc în mintea omului atunci când aude numele unei țări anume.

De exemplu, „când spun Anglia, oamenii se gândesc la procesiunile impresionante, la Big Ben și la Turnul Londrei. […] Amsterdamul este asociat cu lalelele, cu numele lui Rembrandt și cu acele minunate canale”.

Cu ce au ales marketerii să asocieze Belgia de la începutul anilor ’80?

– Cu orașele de 3 stele.

Conform ghidului Michelin (care acordă calificative nu doar restaurantelor, dar și orașelor), în lista orașelor de 3 stele care merită vizitate se regăseau tocmai 5 localități belgiene (Bruges, Ghent, Antwerp, Bruxelles, Tournai ) și un singur oraș din preferata turiștilor Olandă – Amsterdam.

Astfel, sloganul campaniei publicitare se baza pe date concrete și suna în felul următor: „În frumoasa Belgie există cinci orașe Amsterdam”.

Cum se pormovează brandurile turistice astăzi

Spre deosebire de exemplul Belgiei anilor ’80, în promovarea destinațiilor turistice din 2016 nu am identificat o țară care să se diferențieze semnificativ. Am ajuns la această concluzie în baza analizei a 9 spoturi de promovare apărute începând cu sfârșitul anului 2015.

Majoritatea spoturilor sunt practic identice și mizează pe imagini pitorești care îți promit o vacanță de neuitat. Filmulețele, unul ca unul, ilustrează frumusețea naturii, monumentele istorice și fețele fericite ale turiștilor. Bineînțeles că peisajele prezentate sunt splendide, dar puține dintre acestea îți rămân în minte după ce vizionezi cele 9 spoturi la rând.

Impresia finală este că ai prea multe lucruri și locuri de văzut, dar nu-ți atrage atenția un anume aspect al vieții autohtone: muzica, dansurile, bucătăria sau, de ce nu, vestimentația tradițională. Cu siguranţă, fiecare ţară e unică în felul ei şi marketerii ar trebui să evidenţiete acest lucru în spoturile de promovare.

De exemplu, un restaurant din vârful muntelui X în care se servesc nu ştiu ce bucate Y la Z kilometri distanţă de pământ ar putea juca rolul principal într-un astfel de filmuleţ.

Între timp, te invit să apreciezi și tu deciziile de promovare ale țărilor cu potențial turistic în 2016. În final vei găsi ghidul Lonely Planet, în cazul în care vacanța îți bate la ușă, iar tu încă ești indecis în privinţa destinaţiei. 🙂

Australia

Rajasthan, India

New York, SUA

Scoția, UK

Grecia

Turcia

Wales, UK

Spania

https://www.youtube.com/watch?v=DPhrj8UR1ns&feature=youtu.be

Portugalia

Sfatul Lonely Planet

Elena Știubei

Am devenit copywriter acum mai bine de 5 ani, deşi romanul meu cu advertising-ul a început încă din facultate. Atunci am înţeles că reclama nu e doar o sursă de venit, ci e artă şi inspiraţie deopotrivă. Am învăţat mult. Am citit mult. Aşa am ajuns să obţin titlul de licenţiat şi master în domeniu. Aşa am ajuns să fac ceea ce-mi place. Nu-i cred pe cei care susţin că reclama nu-i influenţează; oricum, ceva îi face să aleagă Cola şi nu Pepsi atunci când merg la cumpărături. Şi eu ştiu ce. ;)

Ai un proiect în minte?

Pune-ți ideile în mișcare. Dacă te gândești la un proiect, programează o întâlnire acum.

Let's rock