Potrivit celor mai recente studii realizate de Brand Finance, compania care se ocupă cu evaluarea mărcilor la nivel mondial, Moș Crăciun este cel mai valoros brand din lume. Bătrânelul care aduce cadouri într-o singură noapte la toți copiii cuminți și care este așteptat de noi toți cu sufletul la gură, este cea mai valoaroasă marcă din lume.
Brandul lui Moș Crăciun valorează 1,6 mii de miliarde de dolari. În comparație cu Apple, care a fost declarat cel mai valoros brand din 2013, Moș Crăciun depășește orice așteptare, pentru că Apple este cotat doar la 8,3 miliarde de dolari. Un fleac, l-a ciuruit 🙂
Dacă stăm să ne gândim la valoarea companiei Coca-Cola, cea care a adus pentru prima dată imaginea lui Moș Crăciun pe piață, aceasta are o valoare mai mică. În lumea în care se pune adeseori problema „mai există sau nu Moș Crăciun?”, studiile comerciale au demonstrat că oamenii reacționează în continuare la campaniile unde moșul bun și blând își face simțită prezența. Sau cine știe, poate este doar un trend să fii negativist și să zici că nu crezi în moșu’.
Compania de cercetare a analizat vânzările a numeroase branduri a căror campanii îl aveau în centrul pe Moș Crăciun, surprizele pe care acesta ni le pregătește și promoțiile la care el ne invită să participăm. Toate funcționează și sunt aducătoare de profit pentru companiile care îl au aproape pe Moș Crăciun. Practic este singurul brand de pe planetă cunoscut de toată lumea și mai ales de către cei mici.
Ce alt brand se mai bucură de o asemenea popularitate?