Dacă până acum toți promoterii ne îndemnau să aflăm mai multe din mediul online, iată că sunt și lucruri pentru care nu putem conta pe ajutorul oferit de atotștiutorul Google.
Luna aceasta, Belgian Centre for Evidence-Based Medicine a lansat o campanie de combatere a proastelor obiceiuri de a ne diagnostica singuri, în cazul unui „simptom” descoperit cu ajutorul motoarelor de căutare.
Partea intrigantă este că au implementat-o foarte ingenios. Au folosit Google Adwords pentru a preveni pe oricine caută vreun simptom și poate ajunge la diverse sfaturi total neavizate în domeniul medical.
Astfel, ni se prezintă un mod de prevenire eficient, targetat exact pe cei ce tind să aibă asemenea metehne. Sănătatea noastră nu ar trebui să fie un subiect discutat pe forumuri, grupuri private sau pe chat. Acesta e și scopul campaniei, să trimită omul către cel ce știe cel mai bine să dea un diagnostic corect, respectiv un medic.
Clipurile tranșează prin limbaj uzual intenționat paranoic și ultra exagerat subiectul în cauză. Pironit clar cu un slogan franc, clipul indică direct această problemă tot mai des întâlnită în 2014. Tratatul după ureche a mai multor afecțiuni are din păcate mulți adepți și pe plaiurile mioritice. DDB Belgia sunt vinovați pentru această inițiativă ce sincer cred că ar trebui urmată la nivel global.
Așadar nu uitați, consumul excesiv de idei dăunează grav plictiselii.
Sursa: Adweek.com/adfreak