Avem lumea la degetul… arătător. Totul se face printr-o simplă apăsare de buton: cafeaua, cumpărăturile, munca de zi cu zi, întâlnirile cu cei dragi, descoperirea întregii lumi. Nici banii nu mai sunt tangibili: salariul intră pe card, cumpărăturile le facem cu cardul (sau cu bitcoin), nu mai deschidem portofelul pentru a ne verifica economiile, ci browserul.
Rezultatul: pierdem contactul cu realitatea. Muncim până la epuizare, dar nu mai vedem roadele muncii noastre (decât, cel mult, într-un tabel frumos colorat) şi simţim că ne-am irosit viaţă făcând… nimic. Nu mai admirăm prada vânată cu iscusinţă, nu mai privim cu mândrie grădina roditoare la care am asudat din greu, nu ne mai ţesem propriile haine şi, de multe ori, nici nu ne mai gătim propria mâncare (vezi succesul restaurantelor care livrează oale de mâncare gătită acasă).
Şi astfel intervine frustrarea, depresia, anxietatea. Nu mai există obiecte simbol, nu mai avem ce lăsa moştenire decât, cel mult, un cont cu bani virtuali, munciţi… virtual.
Dar avem o portiţă de scăpare: produsele „do it yourself”. Iar unele branduri au sesizat această criză a omului modern şi au profitat din plin de ea, oferind un strop de alinare şi determinându-şi clienţii nu doar să plătească, ci să şi muncească pentru un produs.
Este vorbe despre “efectul IKEA”.
Ce este efectul IKEA şi care este rolul său în marketing?
Efectul IKEA se traduce prin afecţiunea crescută pe care o manifestăm pentru un obiect la care am muncit. Michael I. Norton de la Harvard Business School, Daniel Mochon de la Yale University şi Dan Ariely de la Duke University, în urma a numeroase experimente despre care poţi citi în studiul lor „The “IKEA Effect”: When Labor Leads to Love„, au ajuns la concluzia că oamenii supraestimează valoarea obiectelor la a căror creaţie au contribuit şi, automat, ar plăti un preţ mai mare pentru ele.
De ce? Pentru că intervine sentimentul de satisfacţie determinat de propria contribuţie (tangibilă în acest caz) la un obiect, o investire emoţională într-un simplu obiect de serie. Chiar şi asamblarea unui obiect standard, de o calitate îndoielnică şi cu un aspect nu tocmai demn de revistele de artă, îi determină pe oameni să îi atribuie un plus de valoare datorită efortului investit în rezultatul final.
Ceea ce creăm devine o extensie a propriului nostru ego, iar acest lucru ne determină să închidem ochii la eventualele sale defecte şi să-i percepem doar calităţile. Cam cum ne vedem şi pe noi înşine.
Ori nu acesta este visul oricărui brand manager?
Fie că este vorba despre o masă de la IKEA sau o jucărie LEGO, aceste obiecte ne oferă un fals sentiment al utilităţii, sentiment de care suntem privaţi într-o lume a standardizării muncii şi consumului. Ne oferă o senzaţie de control într-o lume în care domneşte nesiguranţa, dar şi posibilitatea de a ne mândri cu munca noastră, alimentându-ne orgoliul.
Iată dovada incontestabilă a faptului că un consumator este şi co-proprietarul brandului, iar brandurile care vor înţelege acest lucru cât mai repede sunt cele care vor supravieţui procesului de selecţie “naturală”.
Viitorul marketingului se află sub semnul unei colaborări strânse cu consumatorul, dorinţa acestuia de a fi implicat în crearea, testarea sau chiar promovarea unui produs devenind din ce în ce mai mare. Nu degeaba una dintre cele mai mari valori ale unui brand sunt aşa-numiţii “consumatori evanghelişti” – aceştia recomandă un brand fără niciun fel de recompensă, ci pur şi simplu din pasiune. Ori, se ştie, niciun exerciţiu de marketing, niciun spot de o creativitate nemărginită nu are acelaşi impact ca… simpla recomandare din partea unui prieten.
Cum au reacționat oamenii de marketing din România?
Iar oamenii de marketing au sesizat acest aspect şi au acţionat în consecinţă: pe lăngă implicarea din ce în ce mai mare a bloggerilor în campaniile de promovare, suntem martorii unei puternice încurajări a consumatorului de a participa la definirea elementelor identitarea ale brandurilor.
Astfel, Nescafe şi-a invitat fanii să creeze nu doar designul aparatului Dolce Gusto, ci şi pe cel al simbolului său de brand – cana roşie Nescafe, Becks a oferit “şansa” fanilor de a desena noua etichetă a sticlei (despre rezultatele cel puţin satisfăcătoare ale demersului poţi citi aici):
Redd’s încurajează doamnele şi domnişoarele să îşi exerseze creativitatea în decorarea spaţiului pentru petrecerea de lansare a noii stice de bere. Și lista poate continua.
Concluzia: brandurile care ne invită să contribuim la succesul lor, care ne preţuiesc părerea şi care păstrează un permanent dialog cu noi sunt brandurile pe care le iubim. În fond, dacă relaţiile interumane pălesc în această eră digitală, cele cu brandurile… înfloresc.