ONLINED – revine la a doua editie ca Scoala de Marketing Digital

ONLINED revine anul acesta cu o nouă ediție, într-un format nou: Școală de Marketing Digital. Proiectul se adresează studenților pasionați de mediul online din toată țara și se desfășoară în București în perioada 28 aprilie – 11 mai. Cei 20 de studenți selectați vor participa pe parcursul celor două săptămâni la traininguri și workshopuri predate de specialiști în domeniu, ce vor aborda teme orientate spre Inbound Marketing.

ONLINED este o școală gratuită de marketing digital, dedicată studenților pasionați de online și marketing din toată țara. Proiectul va avea anul acesta speakeri ca: Iulian Padurariu, Chinezu, Andrei Georgescu, ce vor aborda teme precum: Marketing Strategic, Gamification, PR în Online, Social Media, E-mail Marketing, Content Marketing, SEO, Storytelling, Online Research Tools.

Proiectul însumează trei etape: școala, perioada de mentoring, internshipuri și comunitatea. În prima parte, pe parcursul celor două săptămâni, cei douăzeci de studenți selectați în urma interviurilor vor participa împreună la traininguri si workshopuri și vor aplica cele învățate prin rezolvarea unui brief pentru companiile partenere.

Pentru ca procesul de învățare să nu se limiteze doar la cele două săptămâni, cea de-a doua etapă presupune o perioadă de șase luni de mentoring și internshipuri. În cadrul acestui proces, participanții vor avea ocazia să intre într-o relație de mentorat cu speakerii ce acceptă să rămână în proiect, iar cei mai buni vor fi selectați pentru internshipuri în companiile partenere.

Elementul de continuitate este prezent și în cea de-a treia etapă ce presupune intrarea în comunitatea ONLINED. Aceasta a fost formată în ediția anterioară și este bazată pe sharing de informații și discuții despre ultimele noutăți din domeniu alături de foștii participanți, mentorii, partenerii si membrii echipei proiectului.

ONLINED este un proiect organizat de comunitatea Leadership Development, care aparține organizației Voluntari pentru Idei si Proiecte. Citiți mai multe detalii pe www.onlined.ro

Te așteptăm la următorul nostru curs!

4-5 noiembrie, București: Curs de Inițiere în Email Marketing (nivel: începător)
Înscrie-te aici

18-19 noiembrie, Cluj-Napoca: Curs de inițiere în Content Writing și Copywriting (nivel: începător)
Înscrie-te aici

Despre VIP Romania

Voluntari pentru Idei si Proiecte este o organizație non-gurvernamentală formată din studenți, înființată în anul 1998 în cadrul Academiei de Studii Economice București. În cadrul celor patru comunități: Leadership Development, International Affaires, Business Club și Econosofia, membrii organizeaza proiecte pentru studenți, exersându-și astfel abilitățile și pregătindu-se pentru cariere din diferite domenii : marketing, Public Relations, Human Resources, Finante, Fundraising, Online.

Cătălin Ionașcu

Cătălin Ionașcu este pasionat de scris, citit și călătorit. Este fondator al blogului și agenției Romanian Copywriter, în cadrul căreia este Content Writer. În mod frecvent, susține cursuri de Content & Copywriting. Află mai multe despre Cătălin și de pe blogul său personal: catalinionascu.ro.

Vrei să fii la curent cu noutățile? Înscrie-te!