Cum ar fi fost viaţa ta dacă ai fi purtat numele dorit de bunici, nu cel ales de nași?
Dar dacă ai fi stat la etajul 5, nu la 3?
Ce întorsătură ar fi luat destinul tău dacă în copilărie ai fi mâncat tot din farfurie şi ai fi fost cel mai puternic copil din clasă?
Ştiu, cu greu îţi poţi imagina măcar câteva dintre aceste posibilităţi infinite (care, dacă luăm în considerare teoria universurilor paralele, chiar există!), însă acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să conştientizăm care au fost factorii care au schimbat macazul în viaţa noastră şi cum îi putem manevra pe viitor. Iar lucrarea ce face obiectul acestei mici recenzii îţi va fi de mare ajutor!
Cartea “Roz tranchilizant” (care, în ciuda titlului, nu este deloc sedativă, ci intrigantă şi revelatoare) poate fi asemănată cu o lanteră frontală care îţi ghidează drumul într-o peşteră întunecată şi te ajută să descoperi acele mici formaţiuni calcaroase care unduiesc traseul către ieşire.
Parcurgând paginile lucrării lui Adam Alter vei înţelege mai multe despre cum funcţionează lumea şi despre cum funcţionăm noi în ea: cum adulţii ne creionează destinul alegând un nume mai mult sau mai puţin inspirat, cum putem interpreta şi controla cele mai mici acţiuni şi gesturi ale semenilor noştri, cum cultura în care trăim şi limba pe care o vorbim modelează imaginea noastră despre lume, cum putem încuraja sau inhiba anumite trăsături de caracter şi multe alte aspecte interesante care servesc oricărei persoane, în special celor care activează în domeniul publicităţii.
Controlul minţii umane este asemenea unui joc mai complicat pe care îl poţi deprinde doar atunci când îi înţelegi pe deplin regulile şi le respecţi fără abatere, iar cartea „Roz tranchilizant” este asemenea unui mic ghid de instrucţiuni… de joacă.
Cartea a fost tipărită în limba română la editura Publica și poate fi găsită la acest link.
Vă dorim lectură plăcută!