Tipping point – Biografia unei idei intr-o carte

Cam așa descrie pe scurt Malcolm Gladwell cartea sa „The Tipping Point: How little things can make a big difference”. Este biografia unei idei și una foarte simplă: cum se răspândește o idee? Malcom vorbește despre cel mai bun mod de a înțelege fenomenele în masă, de la vânzările uriașe ale unor branduri, până la fenomenele sociale și cele de tipul word of mouth.

Cum spuneam  mai sus, ideea este simplă în viziunea autorului: trebuie să ne raportăm la aceste fenomene ca la niște epidemii, care iau naștere pe măsură ce mesajele se răspândesc și influențează comportamentul oamenilor.

În viziunea autorului, tipping point reprezintă momentul crucial când un fenomen ia naștere și ajunge treptat să se răspândească, asemenea unui virus. Când aud cuvântul contagios, oamenii se gândesc în general la răceli și viruși, dar Malcom crede că și ideile sunt la fel de contagioase.

V-ați gândit vreodată cât de contagios este râsul?

Numai când scriu acest cuvânt, îmi vine să zâmbesc și doar dacă privesc oameni care râd, mă bufnește și pe mine râsul. Dacă citești acest paragraf în public, există posibilitatea să zărești vreo două-trei zâmbete în prejma ta 🙂

Malcolm este de părere că doar pronunțând un cuvânt, poți planta o idee în mintea cuiva. Uitați un experiement interesant din Germania, care demonstrează că și râsul “se ia”:

În general în campaniile publicitare, brandurile nu se opresc prin a implanta doar o idee în mințile consumatorilor, ci o emoție. Ca o idee să fie contagioasă, trebuie mai întâi cunoscută și recunoscută de publicul țintă. Nu pot vorbi doar despre noul telefon cu ecran flexibil și… punct. Parcă, parcă lipsește ceva. Emoția!

Spre exemplu, brandurile mari din industria telecom (am ales aleator acest domeniu) utilizează cuvinte simple chiar și pentru produsele care încorporează un grad mare de tehnologie și inovație, precum: „un produs pentru oameni” sau „emoția dincolo de tehnologie”. Ideea centrală este de a face produsul ușor de înțeles pentru consumator, printr-o idee simplă.

Ideea cu lipici are implicații uriașe în ceea ce privește modul în care va evolua campania și de modul în care oamenii o vor percepe.

mg-tipping-point

Prin stilul său de scriere, Malcolm Gladwell face cartea ușor de înțeles și oferă exemple de răspândire a unei idei aplicabile în media și publicitate pornind de la lucruri simple, pe care cu toții le cunoaștem.

Cartea vorbește despre puterea cuvântului și integrarea lui în mesajul potrivit, la momentul potrivit, pentru a crea un maximum de impact asupra comportamentului social al oamenilor.

Care este tipping point-ul nostru de astăzi? Zâmbetul și buna dispoziție 🙂

Răspândiți-le!

Mădălina Balaban

Lucrez în marketing și în online din 2011 și sunt posesoarea unei meserii care îmi place foarte mult. Scriu despre gânduri mari în cuvinte simple și asta mă reprezintă. Aflați mai multe despre mine pe blogul madalinabalaban.ro

Ai un proiect în minte?

Pune-ți ideile în mișcare. Dacă te gândești la un proiect, programează o întâlnire acum.

Let's rock