10 idei de retinut din cartea „Triburi” de Seth Godin

Trebuie să recunosc că prima dată atunci când am auzit numele acestei cărți, gândul m-a lovit în moalele capului cu două, trei amintiri de pe vremea când apăruse în România jocul Triburile.

Genul de browser based game care nu te învață nimic altceva decât bazele leadership-ului sau în cazul nostru, cum să înveți că trimițându-ți toți oștenii la luptă există șanse mari ca baciul Vasile să te fi spionat de pe movila sa și imediat cum ți-ai părăsit moșia, el să vină într-o scurtă vizită și nicidecum ca să-ți taie lemnele și să-ți hrănească animăluțele.

Nu mă crede pe mine, încearcă să faci un exercițiu de respiro al creierului și adu-ți aminte de copilărie, atunci când fiecare dintre noi probabil doream să fim ‘’șefii’’ în echipa noastră de joacă și mereu trebuia să fim aleși căpitani că de nu, ne supăram și plecam. Ei bine, nu asta înseamnă să fii lider, dar ideea persistă, drive-ul care-ți spune de mic că tu trebuie să fii ăl care a dat gaura în macaroană este subtil ascuns în subconștient și se activează spre exemplu atunci când zilnic ai impresia că ești unic. Nu, nu ești îngâmfat și nici foarte unic, ești lider, îți iese sau nu, ai un trib de condus, acasă, la serviciu, la facultate, oamenii știu că se pot baza pe ceea ce spui atunci când lucrezi cu ei.

Dacă nu consideri că faci parte din categoria oamenilor de mai sus, te rog să mă scuzi dar nu te cred. Cu toții suntem lideri, nu ai aceluiași trib asta e clar dar oare nu liderii nasc lideri si liderii sunt cei care conduc lideri pentru ca cei mai puțin lideri să se simtă lideri asupra celor care nu sunt lideri? Mindblow…

Salut, sunt Laur, iar dacă nu vrei să știi de ce review-urile mele nu sunt doar simple review-uri, te rog să nu apeși pe butonul de „Arată mai mult”…

Stai ce faci? Nu apăsa, nuuuu!

Acum să trecem la lucruri serioase. Ce mi s-a părut interesant este faptul că fiecare subcapitol din această carte de Marketing de buzunar prezintă o idee bună despre leadership. Provocarea pentru mine a fost să extrag doar cele mai bune zece idei despre ce înseamnă a fi lider și cum poți să să-ți cultivi astfel de abilități.

Să-i dăm drumul!

  1. Această  se adresează tuturor celor care își propun să conducă un trib. În interior sau în exterior, posibilitățile sunt imense.
  2. Noi, oamenii, simțim nevoia de a aparține de ceva. Unul din cele mai bune mijloace de supraviețuire pe care le avem este să facem parte dintr-un trib, să formăm un grup care împărtășește o viziune comună. Triburile ne îmbunătățesc viața, iar conducerea unui trib este cea mai bună viață din câte există.
  3. Trăim într-o lume în care putem să punem lucrurile în mișcare, dorința care ne roagă să facem lucrurile în care credem și care ne roagă să ieșim în evidență. Și totuși în mijlocul acestor evoluții, tot ne împotmolim. Mai presus de toate, ne-am împotmolit comportându-ne ca manageri sau angajați, nu ca liderii care am putea ajunge.
  4. Dacă a conduce înseamnă să generezi schimbarea în care crede tribul tău, iar piața cere schimbare, atunci piața cere lideri.
  5. Există trei pași importanți în ledearship: motivează, conectează și dă putere.
  6. Ai totul la îndemână. Tot ce ai nevoie pentru a construi ceva mult mai mare decât tine. Oamenii din jurul tău realizează acest lucru și sunt gata să te urmeze dacă tu ești gata să conduci.
  7. În fiecare organizație, cu toții avansăm până la nivelul la care suntem paralizați de frică. Esența conducerii este conștientizarea fricii tale și recunoașterea ei în oamenii pe care dorești să-i conduci. Nu, nu va dispărea, dar conștientizarea ei este cheia progresului.
  8. Matematica pieței: Ideile care se răspândesc câștigă. Ideile plictisitoare nu se răspândesc. Organizațiile plictisitoare nu se dezvoltă. Să lucrezi într-un mediu static nu este distractiv. Chiar mai mult, să lucrezi într-o organizație axată pe combaterea schimbării este oribil. Atunci de ce nu creați, tu și echipa ta, cât de multe vaci violete doriți?
  9. Marketing-ul este arta de a spune povești despre lucurile pe care le facem – povești care vând și povești care se răspândesc. Marketing-ul alege președinți și marketing-ul strânge fonduri în scopuri caritabile. Înainte marketing-ul însemna publicitate, iar publicitatea este scumpă. Astăzi marketing-ul înseamnă să pornești la luptă alături de trib și să realizezi produse și servicii cu povești care se vând.
  10. Diferența dintre a te retrage și a nu face nimic, poate părea infimă, dar nu este. Un lider care se retrage își ia un angajament pentru consolidarea puterii tribului și rămâne în stare de alertă pentru a reveni la momentul oportun. Cine nu face nimic doar se ascunde. Conducerea este o alegere. Alegerea de a face ceva. Implică-te, retrage-te, dar nu sta degeaba.

Te-am făcut curios? Poți achiziționa și tu această carte, apărută la Editura Publica:

Cumpără cartea!

Acum că ți-ai luat doza de marketing și abia aștepți să împărtășești ideile și cu alți oameni dornici să conducă, ești pregătit să faci o schimbare în viața ta, schimbare care te va apropria de oamenii cu care lucrezi și de compania care te-a angajat să fii lider. Până data viitoare nu uita, cei care spun povești în trib sunt marketerii.

Laurentiu Lant

Fără Marketing aș fi ca Tim Burton fără Johnny Depp. Da, știm că te bombardăm zilnic cu reclame și da, tot noi suntem cei care te fac să ratezi semnul de circulație de pe autostradă pentru că billboard-ul nostru este mai fain și impunător. Nu puteți ignora voi cât putem crea noi. Marketerii nu sunt mincinoși, noi spunem povești, acele povești care te fac să bei cafea de la Starbuck's, să tastezi din instinct Google și să pornești televizorul pe Netflix când te așezi comod în fotoliul tău de la IKEA. Nu ne poți cumpăra, dar ne poți face să scriem pentru sau despre tine. Te rugăm să ne iubești! Cândva, povestea scrisă de noi te-ar putea avea drept personaj principal.

Ai un proiect în minte?

Pune-ți ideile în mișcare. Dacă te gândești la un proiect, programează o întâlnire acum.

Let's rock