Hai sa scriem impreuna la workshop-ul de Content si Copywriting

În urma celor 20 de ediții ale cursului de Online Content și Copywriting pentru începători, am primit cu bucurie multe feedback-uri pozitive. Am ținut legătura cu aproape fiecare participant de la aceste cursuri și în continuare răspund cu drag la întrebările pe care le primesc și ascult toate sugestiile acestora. 

Pentru că am primit de multe ori sugestia organizării unui curs de follow-up în urma celui de inițiere, am decis împreună cu agenția Creative Business Management să punem bazele primului workshop intensiv de content și copywriting

Aici, practica și exercițiile de scris vor lua locul teoriei. Dacă te-am făcut curios, te invit să citești în continuare mai multe detalii.

Prima ediție a workshop-ului de copywriting și content writing va avea loc pe 24-25 iunie, la București. 

Ce vom face la acest workshop?

Pe scurt, timp de două zile, vom scrie și ne vom oferi reciproc feedback și sfaturi pentru a ne îmbunătăți. Vom învăța unii de la alții și, cel mai important: vom vorbi cu toții aceeași limbă, fiind un curs destinat celor care au deja o experiență minimă în content writing sau copywriting.

Agenda:

Ziua 1:

Te așteptăm la următorul nostru curs!

4-5 noiembrie, București: Curs de Inițiere în Email Marketing (nivel: începător)
Înscrie-te aici

18-19 noiembrie, Cluj-Napoca: Curs de inițiere în Content Writing și Copywriting (nivel: începător)
Înscrie-te aici

  • Introducere și încălzirea cu o serie de exerciții de scriere rapidă și asistată
  • Scrierea planului de conținut pentru website și blog, respectând principalele reguli de SEO on-page
  • Analiza de conținut aplicată pe website-uri și articole de blog
  • Realizarea unui plan editorial pentru blog folosind strategia „pâlnie”
  • Realizarea unui articol de blog în timp record

Ziua 2:

  • Încălzirea: exerciții de scriere persuasivă
  • Cum interpretăm și redactăm un brief
  • Identificarea conceptului și scrierea mesajelor unei campanii de promovare online
  • Structura unui landing page
  • Scrierea conținutului pentru postările și reclamele de Facebook

Pentru cine este cursul

Așa cum poți observa, workshop-ul este dedicat persoanelor care:

  • cunosc principalele reguli de content writing și copywriting
  • au mai scris articole de blog și conținut pentru website-uri și landing page-uri
  • au experiență în administrarea paginilor de Facebook
  • lucrează în marketing online
  • cunosc, la nivel de bază, principalele reguli de SEO

Care este scopul acestui workshop

Acest atelier este rezultatul feedback-ului obținut în urma celor 20 de ediții ale cursului de inițiere în copywriting și content writing susținute până acum. În urma discuției cu cei peste 170 de participanți, începători sau specialiști în marketing online, am identificat principalele nevoi ale acestora, în funcție de provocările pe care le au în munca de zi cu zi.

De aceea, dacă lucrezi deja în calitate de copywriter, content writer, jurnalist sau online marketer, acest curs te va ajuta să:

  • Îți eficientizezi modul de a scrie și să fii mai productiv
  • Să creezi conținut de calitate într-un timp mai scurt
  • Îți creezi propriile metode de a concepe și planifica un text
  • Îți îmbunătățești modul de a scrie conținut pentru blog
  • Contribui direct la obiectivele de marketing online, prin intermediul conținutului creat
  • Deprinzi noțiunile de SEO on-page pe care să le aplici în toate textele pentru online pe care le faci
  • Economisești timp cu research-ul dinaintea scrierii unui text
  • Îți dezvolți abilitatea de a lucra într-o echipă de content writeri

În plus față de aceste motive, gândește-te că la acest atelier:

  • vei cunoaște alți oameni care lucrează în același domeniu ca tine
  • vei primi feedback specializat din partea mai multor persoane
  • vei avea ocazia să oferi feedback și îndrumare altor content writeri și copywriteri
  • vei primi acces la un grup de Facebook dedicat cu peste 100 de content writeri și copywriteri români
  • vei scrie mai mult decât credeai că poți, în doar două zile 🙂

Nivelul de pregătire este intermediar. Acest curs nu este pentru avansați sau senior copywriteri, deoarece scopul nostru în urma cursului este să reușim să ajungem la un nivel avansat privind scrisul pentru mediul online.

Detalii organizatorice și o reducere

Pentru că este vorba de un workshop și nu de o prezentare teoretică, este recomandat ca fiecare participant să vină la curs cu propriul laptop. Vom avea nevoie de laptop-uri pentru a ne eficientiza procesul de a scrie și pentru a avea acces la informații pentru research.

Durata totală a cursului este de 14 ore, împărțite astfel:

  • sâmbătă: 10:00 – 17:30
  • duminică: 10:00 – 16:30

Dacă dorești să participi, poți beneficia de o reducere de 10% din taxa de participare afișată pe site, folosind codul promoțional: #RomanianCopywriter10

Dacă ai participat la cursul de inițiere în copywriting și content writing, beneficiezi de o reducere de 100 lei la acest workshop, din prețul afișat pe site. 

Organizator: Creative Business Management

Facilitatorul acestui workshop: subsemnatul, Cătălin Ionașcu, specialist în Content Writing și Copywriting, având un portofoliu de peste 250 de companii și peste 550 de ore de training susținute. În ultimii 5 ani, activitatea mea principală a fost scrisul, reușind să îmi eficientizez modul de a scrie astfel încât să ajung la o medie de 1000 de cuvinte pe zi.

Impresiile participanților

Deși acest workshop se află la prima ediție, iată câteva impresii ale participanților de la cursul meu de inițiere în copywriting:

„Cursul de Copywriting a fost mai mult decât un curs. Prin răbdare și devotament, Cătălin a reușit să creeze o atmosferă foarte prietenoasă care a ajutat extraordinar de mult în asimilarea informației. Interacțiunea continuă și discuțiile pe baza studiilor de caz au făcut ca timpul să treacă foarte repede și să ne dorim încă alte două zile în care să vorbim despre Copywriting și Content Writing. Cursul mi-a oferit toate informațiile de care aveam nevoie și sunt bucuroasă să întrevăd o carieră în acest domeniu. Mulțumesc, Cătălin! Mulțumesc Creative Business Management! La cât mai multe cursuri de acest fel!” Larisa Hofer

„Cel mai mult am apreciat ideea de interacțiune, faptul că am discutat deschis și constructiv pe lucruri aplicate. De altfel, mi-au mai plăcut oamenii, atmosfera prietenoasă și echilibrul dintre partea teoretică și cea practică. Clar, e o experiență de încercat.” Beatrice Mituleci

„Un curs aplicat, structurat şi fundamentat deopotrivă pe teorie, dar, mai ales, pe experinţa cuiva care lucrează de ani buni în domeniu. În plus, Cătălin e un trainer grozav, care ştie ce şi cum să împărtăşească din cunoştinţele sale. O experienţă educaţională care merită întreaga investiţie! Mulţumesc Cătălin şi CBM!” Lăcrămioara Vidru

„Cursul lui Catalin nu a fost un curs oarecare ci o structura ce mi s-a asezat foarte bine in minte. De fapt, mi-a facut ordine in toate informatiile pe care le invatasem pana atunci. Catalin nu vorbeste doar despre scris ci vorbeste si despre instrumente si impartaseste multe din experienta lui. Asta e minunat! Asta spune multe despre un om. Iar omul Catalin este… stiti ce? Mai bine mergeti sa il cunoasteti personal! Merita!” Cristina Ivan

Te-am convins? Aștept cu drag să ne (re)vedem la workshop!

Cătălin Ionașcu

Cătălin Ionașcu este pasionat de scris, citit și călătorit. Este fondator al blogului și agenției Romanian Copywriter, în cadrul căreia este Content Writer. În mod frecvent, susține cursuri de Content & Copywriting. Află mai multe despre Cătălin și de pe blogul său personal: catalinionascu.ro.

Vrei să fii la curent cu noutățile? Înscrie-te!