3 ani minunati, 3 cadouri pentru voi

Pe vremea aceasta (însă mai puțin ploioasă ca acum), în urmă cu exact 3 ani de zile, amestecam ingredientele care aveau să formeze comunitatea care există astăzi sub numele de Romanian Copywriter. A fost nevoie la început de multe ore de muncă, de o dorință fără margini și de câteva cărți tocite ca să obțin rețeta pentru blogul care avea să devină în scurt timp cea mai mare comunitate online de content writeri din România.

A trecut timpul, articolele au început să apară și la fel și menționările în online. La început, comunitatea eram doar eu, un tânăr care nu avea altă armă decât pasiunea și dorința de a aduce un plus de valoare în online-ul românesc.

Am crescut într-un an „cât alții în zece”, cum s-ar spune în basme. Zeci de persoane ne-au trecut pragul și am început o colaborare care s-a dovedit a fi riscantă de păstrat, mai ales că nu aveam ocazia să ne vedem, fiind împrăștiați în toată țara.

Gestionarea unei echipe la distanță, formată din voluntari care nu se cunosc între ei și tot ce au în comun este pasiunea pentru domeniu și o conexiune la internet nu este cel mai ușor lucru de făcut. Cu timpul, am învățat multe lucruri despre oameni, despre scris, am citit sute de povești, am dat mii de email-uri și mi-am format o rețea de prieteni pe care nu aveam cum altfel să îi cunosc, decât din dorința lor de a-și aduce contribuția la ceea ce este astăzi blogul și comunitatea Romanian Copywriter.

De aceea, multe persoane ne-au trecut pragul și au rămas alături, dar și mai multe persoane care l-au trecut au și plecat. Nu există echipa perfectă, există echipa stabilă care a rămas în picioare, orice s-ar fi întâmplat. Doresc să îi felicit pe toți care fac parte din minunata echipă Romanian Copywriter și care și-au adus aportul, de-a lungul timpului: 

  • Corina Știrbu
  • Mircea Țara
  • Teodor Chiripuci
  • Roberto Beto
  • Jasmina Ostoin
  • Camelia Bulea
  • Lăcrămioara Timofciuc
  • Anca Balaban Popa Iscu
  • Gabriel Nechita
  • Cătălina Mărușter
  • Adina Paris
  • Ioan Vasilescu
  • Zâna Tonegaru
  • Rozina Csaszar
  • Simona Bartic
  • Mădălina Balaban
  • Mădălina Ioana Sîrghie
  • Ovidiu Voina
  • Octavian Aftanasă
  • Ioana Ionescu
  • Ioana Barbu
  • Mădălina Tarabulea
  • Răzvan Boca
  • Roxana Peti
  • Alina Ingrid Băgărean
  • Radu Costinean
  • Iulian Vâlvoiu
  • Marcela Sărmășan
  • Elena Ilie
  • Andra Tănase
  • Bogdan Pană
  • Adrian Chețan
  • Marius Bujor
  • Teodor Voicilă
  • Adrian Oltean
  • Mihai Enache
  • Roxana Burdeanu
  • Oana Vlad

Sper că nu am omis pe nimeni 🙂 Acești oameni au ajutat la producerea de 540 de articole și 3 ebook-uri, în ultimii 3 ani de zile. Merită un rând de aplauze!

Te așteptăm la următorul nostru curs!

4-5 noiembrie, București: Curs de Inițiere în Email Marketing (nivel: începător)
Înscrie-te aici

18-19 noiembrie, Cluj-Napoca: Curs de inițiere în Content Writing și Copywriting (nivel: începător)
Înscrie-te aici

Update: Cine va primi cele 3 cadouri

De-a lungul timpului am avut parte de mulți cititori și este greu să vă răsplătim pe toți pentru fidelitate. De aceea, vom alege 3 cititori care vor primi câte un cadou: o carte despre publicitate de la partenerii noștri, Editura Publica.

3 ani de romanian copywriter cu editura publica

Cadourile sunt:

Ca să demonstrăm că ne iubim toți cititorii în mod egal, vom alege cele 3 persoane prin tragere la sorți, în urma răspunsurilor la următoarea întrebare:

Care este lucrul cel mai de preț pe care l-ai învățat în acești 3 ani de pe Romanian Copywriter?

Mulțumim tuturor pentru răspunsuri! Ne-au impresionat tare mult și ne bucurăm că ați învățat atât de multe lucruri frumoase din site-ul nostru! 🙂

Am făcut cele 3 extrageri! Iată câștigătorii:

1. Brief, de Sorin Trâncă

random 1

2. Cum să scrii reclame de succes, Dominic Gettins

random 2

3. Buzzmarketing, Mark Hughes

random 3

Felicitări, câștigătorilor! Veți fi contactați prin email pentru revendicarea premiilor.

Dacă aveți orice fel de întrebări legate de acest concurs, le așteptăm cu drag pe contact@romaniancopywriter.ro.

Mulțumim tuturor care ne urmăriți, fie de acasă sau de la birou, de pe laptop sau telefon, de pe blog, social media sau newsletter! Sperăm să ne fiți alături și în călătoria celui de-al patrulea an al nostru și să reușim să vă răsplătim fidelitatea numai cu informații utile!

Cătălin Ionașcu

Cătălin Ionașcu este pasionat de scris, citit și călătorit. Este fondator al blogului și agenției Romanian Copywriter, în cadrul căreia este Content Writer. În mod frecvent, susține cursuri de Content & Copywriting. Află mai multe despre Cătălin și de pe blogul său personal: catalinionascu.ro.

  • Adelina

    La multi ani!

  • Ceea ce faci cu pasiune se transforma mai devreme sau mai tarziu in orice iti doresti tu.

  • E dificil de mentionat un singur lucru important, dar per ansamblu cred ca am invatat ca pentru a te perfectiona trebuie sa scrii constant, sa citesti la fel de mult si sa-ti faci zilnic update-uri.

  • Ana Maria Por

    Ehe… nu stiu daca pot sa spun cel mai de pret dar cu siguranta pot sa afirm ca am invatat multe. Imi place faptul ca am gasit tot felul de articole: funny, interesante, obiective, subiective, creative.
    Imi place sa va citesc si aici cu voi mi-am deschis orizonturile si mai mult. Am dat din aripi 🙂
    Multi ani creativi si interesanti in continuare!

  • rosoiu

    ca nu am limite 🙂 nici eu, nici fortele mele, nici creativitatea!

  • Irina Andreea

    Nu cred ca pot sa numesc un lucru, de-a lungul timpului au fost foarte multe articole interesante si folositoare, o parte m-au scos dIn incurcaturi la un moment dat, dar in general articolele despre Social Media mi-au fost cele mai dragi 🙂
    La multi ani infloritori!

  • Andra Istrate

    De-a lungul celor trei ani Romanian Copywriter m-a ajutat să fiu mereu la curent cu tot ceea se întâmplă în lumea fascinantă a creatorilor de publicitate. Mulțumesc!

  • Am învățat de la voi cei mai importanți pași în a scrie convingator

  • Adriana Stanciu

    M-ati ajutat sa invat cum sa scriu mai repede si mai bine.
    Succes in continuare!

  • Anonymous

    Am invatat ca a fi copywriter nu e neaparat un talent, ci se poate invata in timp cu multa sarguinta.

  • Mustatea Adela Iuliana

    Am invatat ca a fi copywriter nu e neaparat un talent, ci se poate invata in timp cu multa sarguinta.

  • Alexandru Lentz

    Am inteles importanta scrisului pentru dezvoltarea personala si nu numai. De asemenea, am petrecut timp frumos pe un site cu articole interesante.
    Multumesc!

  • Raluca

    În 3 ani m-ați învățat ce înseamnă cu adevărat interesul pentru domeniile căutate, informația actualizată, dar și persoanele care au acceptat să ofere exemplul personal. Felicitări și mult succes în continuare.

  • Catalina

    Alături de voi am descoperit cele mai faine cărți și cele mai utile sfaturi de scriere. Mulțumesc!

  • Alina

    Am învățat că foaia de hârtie bate word-ul și că ideile bune vin pe foaie.

  • Lavinia

    La multi ani! Acest site m-a ajutat de-a lungul timpului sa ma hotarasc daca publicitatea este domeniul spre care vreau sa ma indrept, sa invat lucruri de baza despre cum functioneaza si sa fiu la curent cu tot felul de campanii creative 🙂 Va multumesc! La multi ani!

  • Andra Nicula

    La cât mai mulți multiplii de 3!

    M-ați ajutat să găsesc cărți și cursuri online care să mă ajute să fac lucrurile mai bine. Mult succes în continuare!

  • Lorena

    Cel mai important este ca am gasit reasigurarea si remotivarea de a scrie.

  • Ana

    La mulți ani!
    Cred că nici nu vă dați seama cât de multe aflăm de la Romanian Copywriter în special noi, cei care facem primii pași în domeniul comunicării. Probabil cel mai de preț lucru învățat a fost, pe lângă toate tips and tricks-urile atât de necesare, să am încredere în ceea ce scriu. Mulțumesc!

  • La mulți ani, Romanian Copywriter! De la voi, prin articolele citite, am învățat că activitatea de copywriter este un mod de viață. Vă mulțumesc.

  • Nichiforov Oana

    Am învățat mai multe despre publicitate de la voi decât de la faculatea de publicitate pe care o fac.

  • Maria

    Am invatat ca pentru a scrie eficient este nevoie si de multa documentare pe langa creativitate. Mult succes in continuare si la multi ani!

  • Andreea

    La mulți ani, Romanian Copywriter! Articolele voastre sunt mereu interesante, acopera diverse teme, dar mereu la curent cu trendurile actuale din publicitate si copywriting.

  • Alina Ingrid Bagarean

    Aceasta comunitate m-a ajutat sa invat ca publicitatea si Copywriting-ul sunt domenii complexe, care nu pot fi definite in doar cateva cuvinte. Totodata, am invatat ca perseverenta e mai importanta decat orice pentru a deveni un Writer de succes.

  • Kinga Monda

    Pentru mine (si firma la care lucrez) a adus 2 colaborari extrem de fructuoase. Colaborari pornite din toamna anului 2012 si care inca continua…. Ca sa si raspund la intrebare: pe langa aceasta valoroasa “informatie“, doze de informatii interesante, continut de calitate si de actualitate ce ne sunt transmise prin articolele postate de Echipa fac lucrul cel mai de pret si ma conving sa vizitez zilnic pagina. Mult succes in continuare!!!

  • Deac Andrei

    La multi ani guys!
    Ce am învățat? Ar fi prea multe.. sincer ce mi-a plăcut cel mai mult, modul extrem de relaxant cu care abordați orice problemă și faptul că puteți transmite cititorului acest sentiment. După ce citești un articol de pe romaniancopywriter.ro parcă tot e mai simplu și întelegi mai bine aspectele care te interesează în mod direct. So, thanks! 🙂

  • Tirziu Alexandra

    Citind blogul vostru mi-am dezvoltat pasiunea de a scrie. Studenta fiind la comunicare, îmi doream foarte tare sa scriu, dar nu aveam curajul. Mi-a fost frica de greșeli. Citind articolele voastre, am prins curaj 🙂

  • Tirziu Alexandra

    Citind blogul vostru, mi-am dezvoltat pasiunea de a scrie. Studenta fiind la comunicare, mi-am dorit mereu sa scriu, dar nu am avut curajul necesar. Mi-a fost frica de greșeli. Citind articolele voastre, am prins curaj. 🙂

  • Rusu Mihaela Alexandra

    In ciuda faptului ca nu sunt abonata acestei pagini decat de cateva luni, ma bucur sa spun ca am descoperit-o exact cand am avut nevoie. Mai precis, aveam dorinta de a scrie, nu eram sigura daca sunt suficient de buna la asta si in acelasi timp, studenta fiind, imi doream un internship in domeniul de Copywriting. Nu eram insa in stare de a actiona. Aici a intervenit acest site. Cu cat citeam mai multe articole si ebook-uri, cu atat ma simteam mai increzatoare, asa ca am facut pasul de a aplica la agentie pe postul de Content writer si nu mare mi-a fost surpriza sa aflu ca am fost acceptata. Deci, m-am ales si cu un job 🙂 Multumesc tuturor, cu aceasta cale, fara articolele voastre nu stiu cat timp mi-ar mai fi trebuit.

  • Sabrina

    La multi ani, guys! Am invatat multe, dar cel mai important lucru a fost ca trebuie sa ai mereu incredere in pasiunile tale, caci se pot transforma cu usurinta intr-un job de zi cu zi… si ca niciodata nu trebuie sa credem ca ar exista limite pentru creativitate! 😀

  • Andreea

    Am invatat ca nu poti spune niciodata ca ai terminat de invatat.

  • Dan Cristian Huiu

    dintr-un articol am aflat criteriile ce trebuie indeplinite de un slogan de brand ,pentru a fi de maxima calitate ,astfel reusind sa scriu foarte usor sloganuri de brand pentru firme ,deoarece cunosteam din experienta si citit ,vanzari ,in + avand si ceva carti citite , filme vazute ,…;

  • Dan Cristian Huiu

    criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca un slogan de brand ,pentru a fi de maxima calitate ,astfel reusind sa scriu foarte usor sloganuri de firme ,deoarece cunosc bine vanzari si am cateva carti si reviste citite ,filme vazute …;

  • Ursu Mădălina Gabriela

    La mulți, mulți ani! Într-un singur cuvânt, aș putea spune că Romanian Copywriter, INSPIRĂ. Am învățat multe lucruri, dar am aprofundat și mai multe. Mult succes în continuare!

  • Raluca Toma

    Am invatat ca desi o sa fiu CS… e super bine sa invat si niscaiva trucuri de copywriter!
    La multi ani inainte!

  • voicu dragomir

    Totul incepe cu punerea pe hartie a gandurilor, care mai apoi se transforma in actiuni si rezultate.

  • Narcisa Lazaroiu

    Datorita voua, m-am apucat de scris. Deocamdata scriu doar pentru mine dar ma ajuta tare mult. Va multumesc frumos pentru aceasta sursa valoroasa de educatie 🙂

  • Larisa Țiganetea

    Ceea ce am învățat eu a fost cum să scriu bine și cum să îi învăț și pe alții să faca asta.

    La Mulți Ani și toate cele bune! 🙂

  • Vlad Mitroi

    un principiu destul de important : sa vezi lucrurile prin ochii celui ce vrei sa-l convingi

  • Eu am învățat cum să pun în valoare, într-un articol, informații utile pentru cititorii noştrii…pentru că e importantă calitatea, nu cantitatea.
    La mulți ani şi la câți mai mulți cititori/absolvenți de cursuri!

  • Corina Sariu

    Am invatat cu ajutorul vostru ca pe langa facultate sau alt mediu de studiu, lucrul individual este esential, iar voi sunteti profesorul cel mai bun!

  • Gina

    M-a ajutat si ma ajuta in continuare la primii mei pasi in cariera de PR. Multumesc!

  • Stefan Bunea

    La multi ani! Alaturi de voi am invatat ca pasiunea este ingredientul principal al succesului si am constientizat faptul ca suntem intr-un proces continuu de invatare.

  • Mailat George-Razvan

    Romanian Copywriter m-a învățat că este important și cum spui, nu doar ce spui. La mulți ani!

  • Cătălina Mironescu

    Că PR-ul și publicitatea nu sunt tot timpul „rainbows and butterflies”

  • Mihai Sorin Blajut

    Ce-am invatat de la voi in ultimii 3 ani? Aaa… pay, multe chestii faine: cum sa fac un spot radio, sau cum sa scriu un text pe un site, ce sa scriu pe un blog, cum sa scriu un newsletter si multe, multe alte chestii minunate, care chiar ma ajuta in businessul meu. Multumesc echipei Romanian Copywriter si va urez “La multi ani!”.

  • Sonia Duță

    Romanian Copywriter a fost alături de mine din momentul în care tratam publicitatea ca pe un hobby până atunci când ea a devenit o profesie. Mulțumesc că mi-ați sprijinit procesul de învățare prin content de calitate românesc (și continuați să o faceți)!

    La mulți ani!

  • Ardelean Cristian

    Sintetizarea unor informații utile!

  • Bianca Tepes

    Romanian Copywriter m-a invatat ca pasiunea se pune intai pe hartie. 🙂

  • Andreea

    Cu pasiune, rabdare si oameni faini, orice proiect poate lua amploare si poate schimba o industrie in bine. Multumim pentru inspiratie si pentru materialele minunate pe care fiecare dintre voi le genereaza. 😀

  • Cristina Stan

    De cand urmaresc site-ul prin intermediul postarilor pe fb, am “invatat” sa zambest in coltul gurii cand vad mesaje funny si sa ridic din spranceana cand citesc ceva interesant. 🙂

  • Catalin Leontie

    De la voi am invatat sa scriu “ca la carte”.

  • Blîndu Alexandru-Petru

    A fost o reală supriză când am descoperit acest site. Este unul foarte util care îmi oferă în fiecare zi doza de inspiraţie necesară.
    Ce am învăţat în tot acest timp? Este o întrebare foarte bună şi răspunsul este următorul:
    “Orice ai face trebuie să fii memorabil”

Vrei să fii la curent cu noutățile? Înscrie-te!