Am ocazia să interacţionez zilnic cu o grămadă de oameni de profiluri diferite, tipologii diferite sau pur şi simplu oameni diferiţi.
Pentru că am obsesia continuă de a înţelege cum gândesc oamenii, pun multe întrebări legate de deciziile pe care aceştia le iau. Am obiceiul de a întoarce o decizie pe toate părţile până reuşesc să abstractizez ceva şi să îmi formez o impresie despre cum iau oamenii în general decizii.
Am ajuns să discut cu multe persoane care au afaceri, vor să îşi dezvolte afaceri sau doresc sfaturi de marketing pentru dezvoltarea afacerii.
Discuţia începe de obicei cu detalii legate de context: ce resurse avem la dispoziţie, cum se descurcă angajații, câţi bani iau, câtă treabă fac şi încet încet trece la partea de decizie, care pe mine mă interesează de fapt.
Cum să iei o decizie proastă?
Să iei o decizie proastă este foarte uşor şi de obicei îţi ia doar câteva secunde să faci asta. După discuţiile cu majoritatea oamenilor care au afaceri sau vând ceva, ajung să observ 13 elemente comune care duc la luarea deciziilor proaste:
- Nu se informează din mai multe surse
- Nu cer feedback
- Nu au date numerice sau statistice pe care să îşi bazeze decizia
- Se bazează doar pe intuiţie
- Sunt prea orbiți de produsul lor încât nu văd unde greşesc
- Dau vina pe clienți, furnizori sau angajaţi, dar niciodată pe sine
- Dau vina pe criza economică sau pe situația pieței
- Nu iau decizia la timp (o iau prea târziu)
- Iau decizia bazându-se pe inteligenţa emoţională
- Dau vina pe oricine mai puţin ei
- Judecă la cald
- Nu folosesc metode de asistare a deciziei
- Se grăbesc
Da, nici mie nu îmi vine să cred că sunt chiar 13 metode. Cele mai uşor de evitat greşeli sunt cele în care dai vina pe oricine altcineva când chiar e vina şi cele în care oamenii nu se informează îndeajuns.
Consecinţele luării unei decizii proaste
O decizie proastă are desigur şi consecinţe. Cele mai des întâlnite consecinţe pe care eu le-am observat sunt:
- pierderea încrederii în sine şi în oamenii din jur
- vânzări care scad
- recrutare de oameni care nu sunt pasionaţi de produs sau nu se identifică cu brand-ul companiei
- randament din ce în ce mai scăzut la muncă
- pierderea pasiunii
- pierderea avantajului competitiv
- pierderea respectului de sine și față de ceilalți
O decizie proastă este uşor evitată când nu decizi la cald, te informezi şi încerci să implici cât mai puţin din emoţiile tale.
Aşadar, dacă doriţi o reţetă pentru cum să iei o decizie proastă, vă recomand cele 13 metode de mai sus.