Folosirea social media necesită timp pentru a se putea contrui o comunitate de brand solidă cu audiență relevantă. Există câteva aspecte după care îți poți da seama dacă persoana din fața ta este într-adevăr un expert social media sau nu. Ceea ce te fură în comunicare digitală este faptul că este simplu. Dacă eu, ca simplu utilizator, pot să postez și adun multe like-uri și comentarii, asta mă poate face cel mult o persoană populară în rândul prietenilor mei, dar nu neapărat un expert social media.
Cuprins articol
1. Gramatica este punctul tău forte
Social Media este până la urmă un job de creare de conținut.
2. Ai experiență în advertising
Social media nu merge ca un canal de sine-stătător, ci conclucrează în permanență cu mediul offline. Așadar, atunci când gândești o activare pentru social media, clienții vor aprecia dacă mecanismul tău va aduce oameni din online în magazinele lor.
3. Ai ceva experiență în client service
Un social media expert nu stă închis fără să știe ce se întâmplă afară. Este important ca acesta să participe la discuțiile cu clientul pentru a înțelege cât mai bine ceea ce își dorește acesta. În plus, el trebuie să știe cum să pună problema și să ofere cele mai bune soluții pentru client.
4. Ești la curent cu noutățile din social media
În online totul se schimbă rapid, iar tu ca expert social media trebuie să fii în permanență conectat la ce e nou.
5. Ai cunoștințe de bază în graphic design
Acest lucru este important pentru a ști să evidențiezi cât mai bine mecanismul unei aplicații, spre exemplu, și să poți cere exact ce îți dorești de la colegii tăi designeri.
6. Nu te oprești la prima idee care îți vine în minte
Când te apuci să scrii propuneri pentru social media, prima ta idee este cea dintâi și în mintea competiției. Diferențiază-te și vino mereu cu lucruri noi. Greu…dar hai că se poate!
7. Știi să creezi regulamente pentru activitățile din online
Acestea sunt întotdeauna importante pentru că plasează concursul unui brand într-un cadru legal, îi stabilește niște termene și condiții, iar astfel mecanismul de rulare va fi cunoscut de toți participanții. Este un mod bun de acoperire a tuturor explicațiilor pentru concurs (premii, mecanism de premiere, condiții de participare).
8. Vii cu sugestii pentru vizualuri
Un expert social media trebuie să vină cu propuneri de vizualuri pentru postările pe care le face și să le poată explica cât mai bine unui art director.
9. Faci față comentariilor negative din partea fanilor
În social media trebuie să faci față și comentariilor mai puțin plăcute din partea fanilor, iar de cele mai multe ori acestea nu au legătură cu tine. Pot fi plângeri pentru diferiți angajatori sau pentru faptul că nu au primit un premiu sau un produs. Aceasta este datoria unui expert social media: să găsească soluții și să se asigure că nimeni nu rămâne nemulțumit.
10. Acum știi exact ce să urmărești pentru a deveni un social media expert. Urmărește să nu fii urmărit/ă!
Și nu uita să înveți câte ceva din fiecare experiență. Have fun!