4 confuzii frecvente de termeni publicitari

Marketing-ul şi relaţiile publice sunt domenii ce susţin o varietate mare de ramuri, concepte şi accepţiuni. Astfel, ca în orice alte domenii, putem întâlni o serie de confuzii sau utilizări eronate ale unor termeni. Paronime, neologisme, sintagme asemănătoare sau simple  confuzii de termeni, unele concepte sunt încă utilizate greşit.

Aşadar, pentru cei care nu au descărcat ebook-ul nostru tip dicționar „Cei mai folosiți termeni din publicitate” avem un articol în care ne propunem să punctăm 4 cazuri în care noţiunile sunt utilizate incorect, după cum urmează:

#1 Relaţii publice/Relaţii cu publicul

Relaţiile publice, simplu definite, sunt un amestec de acţiuni bazate pe comunicare, menite să dezvolte şi să menţină o imagine pozitivă a unei entităţi în ochii opiniei publice.

Relaţiile cu publicul, pe de altă parte, sunt nişte simple arii sau departamente ale unei întreprinderi, unde un individ are acces la consultanţă, servicii sau informaţii ce vizează instituţia şi relaţia ei cu acesta.

De asemenea, relaţiile publice pot viza şi publicul intern, pe când relaţiile cu publicul doar pe cel extern organizaţiei.

Deși relațiile publice (sau PR) nu sunt un domeniu despre care scriem în mod frecvent, poți regăsi câteva articole pe acest subiect la noi pe blog.

#2 Publicitate/Publicity

Publicitatea, după cum bine ştim, este un domeniu care se ocupă de promovarea unor produse, servicii sau organizaţii  prin mesaje plătite (radio, TV, presă etc.).

Termenul de publicity este de multe ori perceput ca echivalentul pe limba engleză al publicităţii, traducere ce nu face deloc dreptate diferenţei între termeni.

Termenul de publicity (tradus neşlefuit în popularizare) se referă la informaţiile pe care mass-media le publică despre o instituţie sau persoană. Deşi atragerea se poate face şi voit, de către un consilier PR, aceste informaţii pot apărea deopotrivă într-o manieră pozitivă, cât şi într-una negativă, fapt ce e greu de controlat.

Publicitatea este un domeniu pe care îl abordăm frecvent la noi pe blog, te poți familiariza cu semnificația acesteia din articolele noastre aparținând categoriei „Publicitate”.

#3 Copywriting/Copyrighting 🙂

Copywriting – un text publicitar menit să convingă individul în a acţiona într-un mod benefic pentru produsele, serviciile sau imaginea unei instituţii.

Copyrighting – acţiunea prin care un creator îşi înregistrează legal o creaţie, obţinând astfel drepturile exclusive de a o utiliza sau distribui.

Destul de simplu, nu?

Despre copywriting am tot scris și vom scrie în continuare, pe acest blog.

#4 Marcă/Brand

Marca este un element care ajută individul să recunoască un produs (nume, simbol, logo etc.), precum şi dreptul de proprietate asupra acestuia (marcă înregistrată).

Brand-ul e ceva mai diferit. Deşi mulţi oameni utilizează cuvântul referindu-se la un produs sau producător propriu-zis, brand-ul reprezintă personalitatea unui produs, o încununare a propriilor percepţii şi experienţe cu produsul, precum şi valorile pe care direct sau indirect i le atribuim.

Poți începe să îți clarifici noțiunea de brand și branding din seria de articole „Brand și branding pentru începători”.

understand

Ai un proiect în minte?

Pune-ți ideile în mișcare. Dacă te gândești la un proiect, programează o întâlnire acum.

Let's rock